Consilierii municipali PSD și ALDE au depus un proiect de hotărâre, prin care propun majorarea subvenției la energia termică, acordată de la bugetul local, de la 86,64 lei, la 173,28 lei. Dacă acest proiect va fi aprobat în Consiliul Local Municipal Arad, prețul de facturare al gigacaloriei, începând cu data de 1 noiembrie 2017, ar fi de doar 177,72 lei, inclusiv TVA.
„În ultima perioadă, am asistat la atacuri publice din partea reprezentanților PNL Arad, care încearcă să dea vina pe Guvern și parlamentarii PSD, pentru majorarea prețului la gigacalorie. În loc să-și asume managementul defectuos, care a adus CET-ului datorii de 100 de milioane de lei, centrala fiind în pragul falimentului, Falcă și acoliții săi caută să scape de răspundere și să dea vina pe parlamentari, Guvern, Uniunea Europeană, Coreea de Nord, într-un cuvânt, oricine altcineva, mai puțin pe ei.
În ultimele săptămâni, avem parte de aceeași retorică găunoasă din partea primarului Gheorghe Falcă, a viceprimarului Bibarț și a unui tovarăș de la CJA care în loc să se ocupe de drumurile județene, de spitale sau prețul ridicat la apă, își dă cu presupusul în probleme care îl depășesc. Toți cei amintiți încearcă să scape de răspunderea majorării prețului la gigacalorie, arucând vina în altă parte, în loc să recunoască faptul că e nevoie de bani mulți la CET, pentru a acoperi jaful continuu din ultimii ani.
Consilierii PSD și ALDE vin cu soluții concrete pentru ca prețul gigacaloriei să nu fie majorat, așa cum doresc cei de la PNL. Mai precis, propunem ca din excedentul bugetar de zeci de milioane de euro, bani proveniți din taxele plătite de noi toți, să dublăm subvenția acordată CET, astfel încât arădenii să nu ajungă în situația de a nu putea plăti căldura și apa caldă în această iarnă. Considerăm că majorarea subvenției nu va afecta bugetul local, investițiile programate pentru acest an sau cele din 2018, în schimb dacă prețul va rămâne cel propus de Falcă și conducerea CET, mii de arădeni vor avea de suferit.
Sperăm ca reprezentanții PNL în Consiliul Local Municipal Arad să aibă bunul simț de a vota această majorare a subvenției, să urmărească interesele arădenilor, care și așa plătesc dări tot mai mari către municipalitate. Ar fi păcat ca și în acest caz, cei de la PNL să asculte orbește ordinele primarului Falcă, despre care știm că îi disprețuiește pe arădeni și că e în stare să jupoaie și pielea de pe ei, pentru a avea cât mai multe fonduri la dispoziția clientelei portocalii“, declară deputatul PSD Arad Adrian Todor.
Biroul de Presă al PSD Arad
No Comments
Comments for Adrian Todor : „Consilierii PSD-ALDE propun dublarea subvenției la energia termică“ are now closed.