Deputatul PSD Adrian Todor salută faptul că administraţia locală din Arad a ajuns în cele din urmă la sentimente mai bune şi a decis să elimine taxa de acces în zona comercială de la Ştrandul Neptun. Controversata taxă, a produs de-a lungul anilor nemulţumiri profunde atât arădenilor dornici de relaxare, cât şi comercianţilor din acest spaţiu.
„Sigur că era un lucru absurd, împotriva firii şi vreau să vă reamintesc că a fost, până una alta, una dintre temele electorale de campanie ale lui Gheorghe Falcă în 2004. Păcat că au trebuit să treacă 13 ani pentru ca edilul să se ţină de cuvânt.
După ce a distrus din temelii cel mai iubit obiectiv de agrement al Aradului, prin tot felul de experimente fără noimă, primarul joacă din nou în mod manipulativ cartea democratului, a politicianului conciliant care „chipurile” ascultă voinţa populară. Iar asta, după ce mai bine de un deceniu s-a făcut că nu aude nici vocea arădenilor, nici cea a PSD Arad, forţe care i-au atras atenţia în nenumărate rânduri că una a promis în campanie şi alta face. De fiecare dată când a acceptat să vorbească despre acest subiect a făcut-o invocând obşinuitele „chichiţe administrative particulare”, cărora doar domnia sa şi cortegiul de aplaudaci din partid le-au găsit vreodată un dram de logică. Acum în pragul alegerilor interne din propriul partid, Falcă încearcă să demonstreze că mai are încă un rest de fibră morală orientată spre dialog.
Nu la fel a procedat bunăoară la începutul acestui an, când a ignorat cu detaşare proiectul de hotărâre, elaborat şi înaintat de echipa de consilieri locali PSD Arad, legat exact de această chestiune. Noi am cerut argumentat, pe 25 ianuarie, printre altele, eliminarea acestei taxe şi am prezentat o expunere de motive solidă în acest sens. Urmarea ? Proiectul ce venea în sprijinul arădenilor nu a fost introdus pe ordinea de zi a vreunei şedinţe CLM nici până în ziua de astăzi.
Pe de altă parte, îi atragem atenţia primarului, că în ciuda jocului alunecos şi dezechilibrat pe care îl face în aceste zile relativ la transformarea perimetrului comercial al Ştrandului în „Parc al Cetăţii”, nu vom fi de acord nici cu demolarea căsuţelor şi nici cu desfiinţarea micilor afaceri ale investitorilor din zona de agrement” , afirmă deputatul PSD Adrian Todor
No Comments
Comments for Adrian Todor : PSD Arad doreşte garanţii de la administraţia locală că nu vor fi demolate căsuţele de la Ştrandul Neptun are now closed.