Liderul grupului PSD-ALDE din Consiliul Local Municipal Arad, Adrian Todor, regretă faptul că s-a acreditat în mod fals concluzia că abţinerea la vot a consilierilor PSD faţă de repartizarea excedentului bugetar și rectificarea bugetară, este echivalentă cu un vot împotrivă.Echipa social-democrată nu ar vota niciodată contra intereselor arădenilor dar nici nu va permite ca banul public să fie risipit, de primarul urbei, pe criterii discreţionare şi mai ales neclare, ca logică, ordin de mărime şi prioritate.
„PSD Arad nu se va lăsa intimidat de campania toxică de îndoctrinare, iniţiată de Gheorghe Falcă şi vom continua să ne facem datoria faţă de cetăţeni cu aceeaşi seriozitate şi conştiinciozitate.Nu vom lăsa nimic din ceea ce priveşte cheltuirea şi repartizarea fondurilor publice la voia întâmplării.Am explicat raţiunea şi diferenţa unui vot de abţinere şi faptul că a dori să ai o imagine completă asupra unei investiţii sau a unui proiect nu este acelaşi lucru cu a fi împotriva ideii în sine.Dar cu nuanţa că exprimarea unui vot atât de important precum cel asociat repartizării excedentului bugetar sau privitor la rectificarea bugetară nu se face în pripă ci după consultări şi dezbateri temeinice.Ar fi în primul rând o lipsă de respect faţă de contribuabili, faţă de locuitorii Aradului care îşi plătesc în mod corect taxele şi impozitele locale.Acei oameni ne-au trimis în Consiliul Local Municipal pentru a le reprezenta interesele nu pentru a gira prin neatenţie, superficialitate sau resemnare afacerile lui Gheorghe Falcă şi a personajelor din anturajul său.Aşa ceva nu se va întimpla în această legislatură şi vom păstra în permanenţă contactul direct şi sincer cu arădenii, urmând să susţinem proiectele cu adevărat utile şi valoroase pentru comunitatea locală”, afirmă consilierul local municipal Adrian Todor
No Comments
Comments for Adrian Todor: „PSD Arad nu va vota niciodată împotriva intereselor cetăţenilor” are now closed.