Adrian Ţolea, prim-vicepreşedinte al PDL Arad, consideră că mult lăudata creştere eonomică este doar una statistică, fără ca aceasta să se regăsească în viaţa de zi cu zi. „Avem o creştere economică doar în cifre, ea nu se regăseşte în creşterea nivelului de trai, în venituri suplimentare la bugetul de stat, care să genereze, la rândul ei, o creştere a investiţiilor”, a declarat Adrian Ţolea.
Prim-vicepreşedintele PDL Arad arată că aceste creşteri se bazează pe două domenii principale: exporturile şi agricultura, tocmai domenii unde fiscalizarea este redusă. „Un alt paradox al acestei creşteri economice este că s-au înregistrat venituri mai mici cu 10 miliarde la bugetul de stat, cu toate cele 35 de noi taxe şi impozite. Unde se regăseşte această creştere? Probabil în buzunarele baronilor locali şi a clientelei USL”, a declarat Adrian Ţolea.
„O asemenea creştere economică ar trebui să genereze o reducere a fiscalităţii, a celor 35 de taxe şi impozite aduse de Guvernul Ponta. De asemenea, ar trebui ca premierul să nu mai insiste cu introducerea noii taxe pe carburanţi, să reducă CAS de acum. De fapt, realitatea e tristă, românii o duc tot mai prost, consumul a scăzut drastic. Chiar şi Ponta recunoaşte, printr-o altă promisiune, că această creştere este una statistică. Cum altfel putem interpreta declaraţia lui Ponta – «Va fi bine peste doi ani» – decât prin faptul că doi ani o vom duce prost. Cetăţenii nu se hrănesc cu cifre, nu pot plăti întreţinerea şi alte facturi cu statistici, ei vor ca această creştere să se regăsească în viaţa lor”, a încheiat Adrian Ţolea.
No Comments
Comments for Adrian Ţolea: „Creşterea economică nu se regăseşte în nivelul de trai” are now closed.