Adrian Ţolea, prim-vicepreşedinte al PDL Arad, consideră că reprezentanţii USL au dat dovadă de incompetenţă, clientelism şi nepăsare atunci când au promovat mai multe amendamente la Bugetul ConsiliuluiJudeţean Arad. „Totul a fost un spectacol politic de prost gust, pentru a manipula opinia publică, nicidecum pentru cetăţenii din localităţile judeţului Arad. Majoritatea consilierilor judeţeni care au propus amendamente au făcut-o fie necunoscând legea, fie fără să ţină cont de oportunitatea obiectivelor promovate pentru a fi finanţate. În plus, trei primării – Vladimirescu, Fântânele şi Archiş – n-au solicitat Consiliului Judeţean fonduri pentru cofinanţarea unor proiecte, iar consilierii judeţeni care au depus amendamentele pentru comunele respective au specificat că depun amendamentele «la solicitările administraţiei locale din…». Cred că acesta e un fapt grav”, a declarat Adrian Ţolea.
De asemenea, prim-vicepreşedintele PDL subliniază că, în conformitate cu mecanismele democratice din România, sistemul de vot în forurile legislative – Parlament, consilii judeţene sau locale – funcţionează conform unei majorităţi politice. „USL acuză de politizare, consideră că PDL «pedepseşte» unii cetăţeni, dar omite că judeţul Arad este izolat financiar tocmai de Guvernul USL. Noi am demonstrat că, atunci când e vorba de proiecte care vizează o arie mare de cetăţeni nu ţinem cont de culoarea politică a primarilor localităţilor vizate, de modalitatea de vot a cetăţenilor, ci doar de interesele comunităţii”, a mai afirmat Adrian Ţolea.
Adrian Ţolea aduce argumente pentru a demonstra că majoritatea amendamentelor propuse la Bugetuljudeţului au fost făcute doar pentru imagine. „Doresc să subliniez câteva dintre «anomaliile» legate de amendamentele propuse. Aş dori să vi le prezint punctual, inclusiv semnele de întrebare pe care aceste amendamente le ridică”, a completat Adrian Ţolea.
1. Domnul Florin Tripa (PSD) propune relocarea sumei de 100.000 de lei de la comuna Frumuşeni, pentru finanţarea obiectivului încălzire centrală la şcoala generală Dieci. Este amendamentul cu consecinţele cele mai grave. Încep cu Florin Tripa deoarece acesta este cel mai vocal consilier judeţean al USL, dar nu cunoaşte nici măcar noţiuni elementare de administraţie. Sistemul de încălzire centrală la şcoala generală Dieci a fost inaugurat anul trecut, deci este un obiectiv finalizat. Sunt sume restante, într-adevăr, dar Consiliul Judeţean nu poate plăti arierate din această cotă de 20%, doar să cofinanţeze obiective ce urmează să fie realizate. Este un lucru elementar, dar domnul Tripa preferă să se facă public de râs decât să înveţe administraţie.
2. Tot domnul Florin Tripa (PSD) propune relocarea sumei de 200.000 de lei de la comuna Şagu, pentru amenajare apă potabilă satul Laz. Consiliul Judeţean a rezolvat problema apei în comuna Dezna, prin realizarea unei staţii de epurare şi a reţelelor de apă în localităţile Dezna, Buhani, Neagra şi Slatina de Mureş. Localitatea Laz, în care locuiesc doar 60 de persoane, urmează a fi racordată printr-o lucrare începută deja de către composesorat.
3. Domnul Cosmin Pereteatcu (PSD) propune relocarea sumei de 150.000 de lei de la comuna Secusigiu, pentru reabilitare cămin cultural de pe raza localităţii Vladimirescu. Căminul Cultural din localitatea Vladimirescu a fost modernizat de Primărie, fiind unul dintre cele mai frumoase şi moderne cămine culturale din tot judeţul. Este culmea incompetenţei şi a ridicolului ca un „ales” judeţean să solicite fonduri pentru un astfel de obiectiv, mai ales că, aşa cum am subliniat, Primăria Vladimirescu nu a făcut nici o solicitare Consiliului Judeţean pentru acest obiectiv.
4. Domnul Gheorghe Sabău (PSD) propune relocarea sumei de 100.000 de lei de la comuna Şiria pentru amenajarea unui parc în localitatea Toc. Ce utilitate are amenajarea unui parc într-o localitate colinară, într-o zonă de pădure, cu o populaţie de 500 de oameni?
5. Domnul Ioan Gligor (PSD) propune relocarea sumei de 100.000 de lei de la municipiul Arad, bani destinaţi pentru construcţia de piste de biciclete, pentru reabilitare cămin cultural Şiştarovăţ. Şiştarovăţ este una dintre cele mai mici comune din România, cu o populaţie sub 400 de persoane. Implicit activităţile culturale sunt reduse, nu cred că reprezintă o prioritate acest obiectiv.
6. Domnul Marius Sulincean (PSD) propune relocarea sumei de 450.000 de lei de la municipiul Arad, bani destinaţi pentru construcţia de piste de biciclete, pentru reabilitare cămin cultural Moneasa. Şi Moneasa este o comună mică, care beneficiază însă de o infrastructură solidă, datorită staţiunii, unde există un Teatru de Vară recent renovat de Cj, hoteluri şi pensiuni care au în dotare săli moderne şi bine utilate, pentru evenimentele culturale. Nu se justifică acordarea de peste 100.000 de euro pentru un astfel de obiectiv.
„Prin aceste ultime două amendamente PSD Arad ne arată că nu doreşte, de fapt, construirea pistelor de biciclişti pentru municipiul Arad” – Adrian Ţolea.
***
„Sunt multe amendamente pertinente, nu contest faptul că şi alte comunităţi au necesităţi, au nevoie de fonduri. Dar, dacă USL Arad apreciază într-adevăr aceste comunităţi, aşteptăm să facă apel la ministerul domnului Dragnea, căruia Guvernul Ponta i-a alocat fonduri tocmai pentru proiecte în teritoriu. De fapt, discursul lacrimogen al domnului consilier Gheorghe Sabău poate fi adresat, cu mici modificări, premierului Ponta. În fond, USL e la guvernare, iar fondurile guvernamentale sunt incontestabil mai mari decât cele ale Consiliului Judeţean”, a încheiat Adrian Ţolea.
No Comments
Comments for Adrian Ţolea: „Florin Tripa, în fruntea listei de cereri nefondate” are now closed.