În fiecare ieşire publică, deputaţii Dorel Căprar şi Flavius Măduţa confirmă faptul că nu sunt interesaţi de Arad şi de arădeni, ci doar de a repeta directivele de la nivel central. Acest fapt a fost accentuat de absenţa celor doi parlamentari de la înâlnirea de lucru de la Timişoara, unde s-au discutat aspectele regionalizării, în prezenţa vicepremierului Liviu Dragnea.
„Prin acest gest, Dorel Căprar şi Flavius Măduţa au demonstrat că nu îi interesează soarta Aradului. Acum doi ani, reprezentanţii USL criticau ideea de regionalizare, instigau societatea civilă şi creau organisme non-guvernamentale prin care să «apere» judeţul. S-a mers până într-acolo încât USL a solicitat organizarea unui referendum pentru tranşarea problemei regionalizării. În urma isteriei publice create de USL, cetăţenii erau speriaţi că vor trebui să facă drumuri la Timişoara pentru orice fel de acte. Acum, Dorel Căprar şi Flavius Măduţa au o tăcere suspectă faţă de acest subiect delicat. Mai mult, prin absenţa de la dezbaterea de la Timişoara, Căprar şi Măduţa dovedesc încă o dată că nu îi interesează soarta arădenilor”, a declarat Adrian Ţolea, secretarul general al PDL Arad.
No Comments
Comments for Adrian Ţolea: „Prin nepăsarea parlamentarilor USL, Aradul a fost pus la colţ de regionalizare” are now closed.