Reacție interesantă a vicepreşedintelui Consiliului Judeţean Arad, Adrian Ţolea, legată de „celebra“ scrisoarea deschisă în care omul de afaceri Georgică Cornu îi aduce acuze președintelui aceleiași instituții, Nicolae Ioțcu.
„Am văzut scrisoarea deschisă a lui Georgică Cornu în care îi aduce acuze preşedintelui Nicolae Ioţcu. Scrisoarea se referă strict la numele preşedintelui, nu este vizată conducerea CJA sau alte persoane din instituţie. Cred că domnul preşedinte ar trebui să iasă şi să răspundă la acuzele aduse de Cornu, pentru că reacţia biroului de presă al CJA, reacţie publicată în presă, este una foarte subţire” a spus azi, în cadrul unei conferințe de presă, Adrian Ţolea.
„Mă delimitez de acuzele respective. Nici Drumul Vinului, nici Sistemul de management integrat al deşeurilor nu au fost în aria mea de activitate… Preşedintele are ocazia să ia o poziţie faţă de acele acuze, să răspundă la ce a spus Cornu. Cred că ar fi mai bine chiar şi pentru domnul Nicolae Ioţcu să ia această atitudine” a mai declarant, tranșant, Adrian Țolea.
No Comments
Comments for Adrian Țolea se „delimitează“ de Nicolae Ioțcu are now closed.