Adrian Țolea, prim-vicepreședinte al PNL Arad, a declarat miercuri, prin intermediul unui comunicat de presă, că Guvernul PSD condus de Victor Ponta și-a bătut joc de arădeni timp de trei ani și jumătate. Țolea spune că cele mai importante două obiective pe care Guvernul Ponta le-a abandonat sunt pasajele de pe centura Municipiului Arad și „sănătatea” arădenilor.
„Guvernul Ponta a căzut, s-a dus, dar urmările unei guvernări extrem de proaste rămân, iar românii au de suferit de pe urma lui Victor Ponta. Vreau să vorbesc însă de județul Arad, care se află în fruntea județelor văduvide de Guvernul PSD. Timp de trei ani și jumătate, Victor Ponta și-a bătut efectiv joc de arădeni, pentru simplul fapt că arădenii au votat în ultimii ani cu alte partide și nu cu PSD. Constatăm acum, după trei ani și jumătate, că două dintre cele mai importante obiective care îi privesc pe arădeni au fost abandonate de Guvernul Ponta. Dacă vă mai amintiți, am spus încă de la început că cele două pasaje de pe centura Municipiului Arad sunt extrem de necesare pentru arădeni, dar nu numai, și am mai spus că Guvernul PSD nu vrea să le finalizeze pentru a-i «amenda» pe arădeni pentru modul în care au votat în ultimii ani. Din păcate, am avut dreptate, ambiția lui Victor Ponta de a-i «taxa» pe arădeni a fost mai mare decât importanța acestor două pasaje. Sperăm că noul Guvern va finaliza, în sfârșit, aceste două pasaje. Același lucru îl putem spune și când vorbim despre sănătatea arădenilor. Astfel, putem spune că au fost trei ani și jumătate în care Spitalul Clinic Județean de Urgență Arad nu a primit din partea Guvernului Ponta nici măcar un leu. Toate investițiile făcute sau care sunt în curs de derulare sunt făcute pe fondurile Consiliului Județean Arad și fonduri europene. În tot acest timp, cei din PSD încearcă să ne «amăgească» cu niște sume de bani împărțite anumitor primării din județ. Să nu mă înțeleagă nimeni greșit! Mă bucur că aceste primării au primit sau primesc bani de la Guvern, dar sunt extrem de dezamăgit de faptul că acest Guvern PSD nu a alocat bani județului Arad pentru marile proiecte la care am făcut astăzi referire, cele două pasaje și Spitalul Județean”, a declarat Adrian Țolea, prim-vicepreședinte al PNL Arad.
No Comments
Comments for Adrian Țolea: „Timp de trei ani și jumătate Guvernul PSD și-a bătut joc de arădeni” are now closed.