Mutarea Institutului Cultural Român de sub tutela Preşedinţiei sub cea a Senatului a reprezentat primul pas prin care guvernarea USL a început „asediul” asupra instituţiilor statului.
„Trecerea Institutului Cultural Român la Senat, implicit subordonarea sa politică, cât şi numirea lui Andrei Marga în fruntea instituţiei au însemnat tot atâtea greşeli, dar şi deservicii aduse României pe plan extern. Am semnalat încă de atunci că ICR nu trebuie politizat, că menirea acestei instituţii este de a promova cultura românească în străinătate. Răspunsul a fost unul obişnuit, adică virulent, jignitor, lipsit de argumente”, a declarat Adrian Ţolea, secretar general al PDL Arad.
Ţolea subliniază că ineficienţa ICR, de la preluarea de către Senat a instituţiei, a fost semnalată chiar de premierul Victor Ponta, care i-a cerut ministrului Culturii, Daniel Barbu: «să ne propuneţi, şi politic, şi Senatului, toate măsurile care sunt necesare ca ICR-ul (…) să redevină, totuşi, o instituţie care să ne ajute în promovarea culturii noastre în străinătate».
„Acest «să redevină» arată că inclusiv USL şi-a dat seama de greşeală şi de faptul că ICR era funcţional când era sub tutela Preşedinţiei, iar acum are nevoie de o schimbare pentru că îi lipseşte randamentul”, a mai declarat Adrian Ţolea.
No Comments
Comments for Adrian Ţolea : „USL îşi recunoaşte greşelile în scandalul ICR” are now closed.