Adrian Wiener a participat la conferința națională despre managementul sistemului de sănătate

Written by admin. Posted in Politica

Tagged: , ,

Published on martie 27, 2017 with No Comments

 

Doctorul Adrian Wiener a participat în acest sfârșit de săptămână la o conferință națională dedicată managementului din sistemul de sănătate din România. Acesta a prezentat o analiză sintetică a „craterelor” din sistem. În expunerea intitulată “Selfie cu Sistemul de Sănătate”, Wiener a detaliat multitudinea de probleme din sistemul medical, dar și câteva soluții rezonabile, unele fiind deja propuse de acesta la nivelul factorilor decizionali.

Dată fiind prezența Aradului în topul pacienților cu probleme oncologice, iată câteva concluzii din acest domeniu prezentate de Adrian Wiener în cadrul conferinței:

  • România nu are Registru Național de Cancer (forma standardizată de colectare de date epidemiologice), principalul instrument de evaluare a eficienței, prevenției și clusterelor oncologice.
  • Avem cea mai mică rată de supraviețuire a pacienților cu cancer din Uniunea Europeană.
  • Programele de depistare precoce arată astfel: pentru cancer de sân – 0,2% din populația țintă, pentru cancerul de col uterin – doar 62,7% dintre românce au efectuat vreodata un test Babeș-Papanicolau, pe când la pentru cancerul de colon nu există program, România fiind alături de Bulgaria și Slovacia singurele țări din UE în această situație.
  • Nu există program de vaccinare anti-HPV.
  • Doar 6% dintre pacienții care ar avea nevoie, beneficiază de îngrijiri paliativ (în fază terminală) – în România se moare barbar și nedemn.

Adrian Wiener: „Sistemul medical este într-o situație deplorabilă. Și toți medicii ne chinuim să profesăm în condiții deseori grele. Dar există oaze de speranță în România: Colentina, Fundeni, Spitalul județean din Baia Mare, Moinești. Oameni dedicați, minunați, inimoși, care au lăsat bucăți din sufletul lor pe holurile spitalelor pe care le conduc. De la ei putem extrage modele de bune practici. Și să contribuim, fiecare cum poate, la îmbunătățirea managementului de sănătate.

No Comments

Comments for Adrian Wiener a participat la conferința națională despre managementul sistemului de sănătate are now closed.