Adrian Ţolea, preşedintele interimar al Consiliului Judeţean Arad a asistat la
semnarea contractului de operare dintre grupul Join Airlines şi Aeroportul Arad, în
urma căruia vom beneficia de curse interne şi internaţionale pe diferite rute.
„Mă bucur că astăzi s-a semnat acest contract de operare, care răsplăteşte
eforturile noastre de a face din Aeroportul Arad un aeroport competitiv, conform
standardelor internaţionale. Decizia de a investi în modenrnizarea aerogării se
dovedeşte, astfel, logică şi va duce la dezvoltarea municipiului şi a judeţului
Arad”, a declarat Adrian Ţolea.
Grupul de operatori aerieni regionali din structura JOIN AIRLINES ce
opereaza individual şi cu AOC (certificat de operare internaţional) propriu a fost
asigurat de consultant că la Arad există un potenţial ce merită exploatat.
În baza propriilor evaluări, s-a identificat un interes şi susţinere deosebită a
activităţii din partea Consiliului Judeţean Arad, Aeroportul Arad, Camera de Comerţ
şi agenţi economici din zonă.
„Dorim ca astăzi, prin semnarea contractului de operare pe Aeroportul
Arad, să ne manifestăm oficial determinarea să începem operarea în vara anului
2016 pe rute tradiţionale (Verona, Stuttgart), dar şi intern. Aferent rezultatelor
finale din studiul de rute care se află în execuţie, vom anunţa toate destinaţiile
fezabile pe care dorim să le operăm de la Arad, bazând o aeronava pe aeroport”, a
afirmat domnul Bernard Jacobs, preşedintele Join Airlines. Va fi o perioadă de
pregătire de trei luni, iar conform estimărilor preşedintelui companiei, Aradul va
avea curse aeriene în luna iunie.
„Nu ne dorim neapărat o concurenţă cu Timişoara, cât o soluţie de
complementaritate. Ne dorim o construcţie pe termen lung, bazată pe un respect
pentru cetăţenii Aradului. Lucrările la noua aerogară vor fi finalizate în luna
martie, Aeroportul Arad având astfel capacitatea de a găzdui curse interne şi
internaţionale, de a deveni competitiv în domeniu, implicit de a contribui la
dezvoltarea socială, economică şi turistică a întregului judeţ”, a mai declarat
Adrian Ţolea.
Compania Join Airlines va avea o bază în Arad şi dispune de trei avioane care
vor opera pe teritoriul României, unul de 50 de locuri, iar celealte 110 de locuri.
Bernard Jacobs, preşedintele companiei Join Airlines, a mai precizat că „nu este o
companie low cost, dar vom avea grijă ca pasagerii să beneficieze de preţuri
rezonabile”
No Comments
Comments for Aeroportul Arad reia cursele interne şi internaţionale are now closed.