În perioada 1 – 2 aprilie 2015, directorii celo 8 Agenții pentru Dezvoltare Regională din România s-au întâlnit în cadrul unei întâlniri de lucru ce a avut loc în municipiul Alba Iulia.
Întâlnirea a fost organizată în contextul Anului European al Dezvoltării și a avut ca temă principală armonizarea activităților Agențiilor pentru Dezvoltare Regională (ADR-urilor) din România având în vedere finalizarea implementării Regio-Programul Operațional Regional 2007-2013 și a Programului Operațional Sectorial Creșterea Competitivității Economice 2007-2013, dar și pregătirea noii perioade de programare (2014 – 2020) la nivelul fiecărei regiuni de dezvoltare. De asemenea, în cadrul întâlnirii de la Alba Iulia a fost aleasă și noua conducere a Asociației Agențiilor pentru Dezvoltare Regională din România (ROREG): domnul Sorin MAXIM, director general al ADR Vest – președinte, domnul Simion CREȚU, director general al ADR Centru – vicepreședinte și doamna Luminița MIHAILOV, director general al ADR Sud-Est – vicepreședinte și domnul Vasile ASANDEI, director general al ADR Nord-Est – secretar.
În cadrul întâlnirii a fost reiterată necesitatea unei abordări unitare în gestionarea regională a fondurilor europene nerambursabile, abordare care să permită obținerea celor mai bune rezultate la nivelul fiecărei regiuni de dezvoltare, precum și importanța realizării de schimburi de expertiză între ADR-uri. Membrii ROREG au conchis asupra colaborării în cadrul unor proiecte de cooperare inter-regională care să fie de interes comun și utile în vederea atragerii de investiții, precum și asupra sprijinirii îmbunătățirii procesului de dezvoltare regională și obținerii de resurse la nivel regional prin activități de lobby la nivel național.
Ca urmare a participării în cadrul întâlnirii ROREG de la Alba Iulia, domnul Sorin Maxim a declarat următoarele:
„Aveam nevoie de această întâlnire pentru a revitaliza activitatea Asociației ROREG și mă bucur că am fost cu toții invitații Regiunii Centru. Consider că trebuie să devenim o forță la nivel național, ținând cont de experiența pe care am dobândit-o în acești peste 16 ani de funcționare. Avem nevoie de coordonare și este necesară comunicarea către public a activităților pe care le desfășurăm. Din acest punct de vedere am decis să acționăm concentrat și să folosim judicios, fiecare Agenție, avantajele pe care le-am obținut prin multă muncă, dar și să optimizăm experiența celorlalți colegi. Vom încerca să facem lobby pentru a îmbunătăți procesul de dezvoltare regională și pentru a obține resurse cât mai importante pentru acest proces”.
La întâlnire au participat reprezentanți din conducerea ADR-urilor după cum urmează: domnul Sorin MAXIM, director general – ADR Vest; domnul Simion CREȚU, director general – ADR Centru; doamna Luminița MIHAILOV, director general – ADR Sud-Est; domnul Vasile ASANDEI, director general – ADR Nord-Est; domnul Liviu MUȘAT, director general – ADR Sud-Muntenia; domnul Dan NICULA, director general – ADR București-Ilfov; doamna Sanda CĂTANĂ, director al direcției Implementare Program Operațional Regional – ADR Nord-Vest și domnul Dorian DELUREANU, director al direcției Implementare Program Operațional Regional – ADR Sud-Vest.
ROREG este Asociația Agențiilor pentru Dezvoltare Regională din România și are ca scop reprezentarea acestora la nivel național și internațional în vederea sprijinirii dezvoltării lor instituționale și îndeplinirii obiectivelor care le revin în conformitate cu legea 315/28.06.2004 privind dezvoltarea regională în România.
***
No Comments
Comments for Agenția pentru Dezvoltare Regională Vest deține președinția Asociației Agențiilor pentru Dezvoltare Regională din România are now closed.