Camera de Comerț, Industrie și Agricultură a județului Arad organizează, în perioada 11–14 septembrie 2014, la Complexul Expo Arad, cea de-a XXV-a ediție a evenimentului internaţional de agricultură, industrie alimentară şi ambalaje – AGROMALIM. Ediția din 2014 se bucură de cea mai numeroasă participare din ultimii 25 de ani.
Peste 250 de firme și crescători de animale din nouă țări: România, Ungaria, Germania, Austria, Italia, Slovenia, Spania, Polonia și Serbia își vor expune produsele și serviciile în cadrul evenimentului pe o suprafață record de 3.500 mp interior și 25.000 mp exterior.
Este pentru prima data în 25 de ani de eveniment când AGROMALIM adună la Arad peste 250 de participanți și o suprafață record de expunere. Pentru instituția Camerei de Comerț, Industrie și Agricultură a județului Arad este o confirmare a unui bun management și a unei strategii care dă roade. Am reușit să creștem acest eveniment, astfel încât să fie printre cele mai căutate puncte de interes pentru nouă țări. Mai mult decât atât, AGROMALIM va aduce în fața participanților, un produs în premieră mondială”, a declarat Gheorghe SECULICI, președintele Camerei de Comerț, Industrie și Agricultură a județului Arad.
În cadrul AGROMALIM vor fi expuse: tehnologii, mașini și utilaje agricole, inputuri pentru fermele de cultura plantelor, sisteme de creștere și furaje pentru animale, medicamente și instrumentar de uz veterinar, echipamente pentru industria alimentară, produse agroalimentare, ambalaje, servicii de consultanță, reviste, cărți și cataloage de specialitate, animale de rasă (taurine, ovine, cabaline, animale de hobby).
“Cea de-a XXV-a ediție Agromalim va propune o abordare modernă, axată în principal pe oportunități de dezvoltare. Întâlnirile de afaceri internaționale organizate dau șansa participanților să își creeze noi pârghii de colaborare în țară sau peste hotare. Conferințele desfășurate pe parcursul evenimentului vor trata măsurile din PNDR 2014 – 2020, precum și alte forme de sprijin pentru agricultori pe diferite programe naţionale și europene de finanţare și susţinere a agriculturii. O altă noutate pentru eveniment este cursul de agricultură ecologică mixtă, o șansa pentru toți cei care sunt interesați să se perfecționeze în domeniu, dar și pentru cei care sunt la început într-o astfel de afacere”, a declarat Adrian S. NEGRAU, directorul general al Camerei de Comerț, Industrie și Agricultură a județului Arad.
Târgul este deschis publicului larg de joi, 11 septembrie de la ora 11:00 până la 18:00, vineri și sâmbătă între orele 10:00 și 18:00, iar duminică de la 10:00 la 16:00.
Pe parcursul celor patru zile de eveniment, transportul este asigurat gratuit de către organizatori, de la stația Podgoria
No Comments
Comments for AGROMALIM 2014, cea mai numeroasă participare din istoria evenimentului are now closed.