Începând de astăzi sunt disponibile nu mai puţin de 572 de locuri de muncă, anunță Agenţia Judeţeană pentru Ocuparea Forţei de Muncă Arad. Dintre acestea 541 sunt în municipiu, 22 în Ineu, patru în Sebiș, trei în ChișIneu-Criș, două în Lipova. Cele mai multe locuri de angajare sunt pentru confecţioneri şi asamblatori materiale textile – unde se caută peste o sută de persoane la diferite societăți comerciale. Locul doi ca pondere este pentru controlori de calitate şi pentru sudori, segmente în care arădenii interesaţi pot găsi zeci de locuri de muncă. De asemenea, firmele din judeţul Arad au anunţat AJOFM-ul că oferă locuri pentru muncitori necalificaţi – în mai multe domenii, dulgheri, lucrători comerciali, montatori de subansamble, ospătari, menajere şi şoferi. La acest segment cei interesați pot găsi peste o sută de locuri de muncă.
No Comments
Comments for AJOFM Arad anunță disponibilitatea a peste 500 de locuri de muncă are now closed.