Duminică, sala de evenimente de lângă fosta Teba a fost arhiplină, foarte mulți arădeni participând la evenimentul organizat de către doamnele și domnișoarele din ALDE Arad, sub coordonarea Mariei Pacșa. A fost un eveniment de excepție, pe măsura genericului „România, 100 de ani într-o zi” și a devizei ALDE Arad: „Redăm România, românilor”. Cuvantul de inceput l-a făcut profesorul universitar Stelian Boia, care a dezvăluit inclusiv unele adevăruri despre înfăptuirea Marii Uniri de la 1918 care nu apar în niciun manual de istorie. „Nu a fost o simplă acțiune a organizației de femei ALDE Arad, ci un moment în care, ca și la 1918, am fost cu toții împreună, simțind și trăind românește. Le mulțumesc colegelor mele dar și tuturor celor care au pus umărul la această întâlnire de suflet, pregătind impecabil standurile cu produse tradiționale românești, cu picturile pe icoane, costumele populare și toate celelate elemente care fac parte din istoria poporului român. Mulțumesc orchestrei Rapsodia și soliștilor, precum și micilor artiști patrioți din Țara Moților, care ne-au făcut să cântăm la unison cu ei „Noi suntem români”, „Din Țara Moților noi am venit” și alte cântece care vor rămâne pentru totdeauna în inimile românilor”, spune Maria Pacșa. Deputatul Eusebiu Pistru, președintele ALDE Arad, le-a mulțumit doamnelor și domnișoarelor pentru organizare și l-a felicitat pe profesorul universitar Stelian Boia pentru frumoasele cuvinte : „ Dl profesor ne-a spus lucruri pe care prea puțini le mai cunosc, dar, poate, le vor cunoaște și recunoaște de acum înainte. Dezvăluirile domnului profesor despre culisele Marii Uniri sunt legate de Arad și arădeni, așa că, pe lângă deviza ALDE „Redăm România, românilor” putem adăuga: „Redăm Aradul, arădenilor”. Vom face acest lucru la legerile locale din 2020, pe care suntem deciși să le câștigăm și le vom câștiga, pentru că alături de noi vin oameni de valoare, care chiar doresc ca Aradul să ajungă acolo unde îi este locul.Avem în față un adevăr aparent uitat: la 1918, românii au decis că vor să trăiască într-o Românie Mare, o Românie Unită, dar fiecare a sperat și a crezut că va trăi într-o Românie mai bună. Lucru pe care și noi îl dorim din tot sufletul. La Mulți Ani, România, La Mulți Ani, români”.
No Comments
Comments for ALDE Arad a sărbătorit „România, 1oo de ani într-o zi” are now closed.