Recent, doamnele din ALDE-OFLDE au vizitat Parlamentul European. Aici, au putut înţelege şi consolida cunoştiinţele despre Uniunea EUROPEANĂ, în concordanţă cu realitatea de azi. Prezenţa doamnelor la Parlamentul European reprezintă una dintre cele mai fireşti necesităţi ale civilizaţiei, pe care doamna parlamentar RENATE WEBER, le-a avut în vedere când le-a facut invitaţie aici.
„Se cuvine a aprecia rolul femei care tot mai des dovedeşte că are forţa şi eleganţă în propriul său caracter, participând la viaţa politică a ţării tot mai competent şi mai mult, demonstrând prin exemplul personal că reprezintă o forţă importantă capabilă să răstoarne orice situaţie, inclusiv ierarhia urnelor prin număr cât mai mare de mandate” a susţinut doamna VÎRTACI CRISTINA, din partea OFLDE ARAD. Participarea la alegerile din 26 MAI 2019 va oferi un prilej de reafirmare a femeii în politica şi viaţa socială ,doamnele înlocuind cu succes absurdul cu logica ,dovedind că anticiparea viitorului este mai posibilă, daca cunoşti trecutul şi prezentul. Desigur ALDE -OFLDE se remarcă creator prin acţiunile celor doua doamne parlamentar european; RENATE WEBER şi NORICA NICOLAI. Prin prezenţa şi acţiunile doamnelor noastre, sperăm să dăm un plus de frumuseţe existenţei noastre.
No Comments
Comments for ALDE – o realitate democratică într-o europă unită are now closed.