Consilierii locali convocați în ședință extraordinară, miercuri 19 aprilie 2023, au aprobat proiectul „Insule ecologice digitalizate – Etapa a II-a”, în vederea finanțării prin Planul Național de Redresare și Reziliență. Valoarea maximă eligibilă a proiectului „Insule ecologice digitalizate – Etapa a II-a” este de 8.031.969,26 lei (TVA inclus).
Investiția propusă constă în amenajarea unui număr de 98 de insule ecologice supraterane încasetate cu 5 containere de câte 1.1 metri cubi (mc) pentru toate cele 5 fracții: biodegradabil, rezidual, sticlă, plastic și metal, hârtie și carton. Insulele vor deservi minim 200 de apartamente fiecare și vor fi amplasate pe domeniul public al Municipiului Arad.
Insulele vor fi protejate anti-vandalism și împotriva accesului neautorizat, vor fi dotate cu acces digitalizat pentru persoanele fizice arondate, modul GSM pentru transmitere date, bază de date privind beneficiarii serviciului și interfață de facturare. Astfel vor putea fi colectate informații privind volumele și tipurile de deșeuri colectate precum și persoanele care introduc deșeurile în containere. Datele vor fi agregate și utilizate într-un sistem digital, instrument principal de monitorizare și raportare.
În prezent, în municipiul Arad sunt operaționale 42 de insule ecologice digitalizate, în cartierele Alfa și Confecții, investiția fiind realizată din bugetul local în anul 2023. De asemenea, Municipiul Arad a depus în cadrul primei runde a apelului PNRR/2022/C3/S/I.1.B, proiectul „Insule ecologice digitalizate”, pentru care a obținut finanțare. Proiectul, aflat în implementare, vizează instalarea a 200 de insule ecologice supraterane încasetate cu containere de 1.1 metri cubi în cartierele Micălaca și Aurel Vlaicu. Cu toate acestea, o mare parte a zonelor blocurilor de locuințe din municipiul Arad sunt deservite de platforme amenajate pentru colectarea selectivă a deșeurilor, ale căror dotări actuale nu asigură colectarea selectivă corespunzătoare, nu oferă posibilitatea de a restricționa accesul altor persoane decât cele arondate la platformele respective și nici posibilitatea aplicării principiului „Plătește pentru cât arunci”. Pentru a atinge țintele anuale privind colectarea selectivă și a răspunde exigențelor actuale în privința managementului integrat al deșeurilor, este necesară modernizarea sistemului de colectare, prin utilizarea noilor tehnologii.
“Din bugetul local au fost amenajate 42 de insule ecologice. La acestea se vor adăuga cele 200 pentru care am obținut deja finanțare prin PNRR, iar acum aprobăm amenajarea a încă 98 de astfel de insule ecologice. Vorbim despre 340 de locații certe identificate în municipiu. Funcție de necesități și dacă reușim să respectăm toate prevederile legale în ceea ce privește amplasarea lor, vom mai suplimenta acest număr.”, a precizat primarul Călin Bibarț în cadrul sedinței Consiliului Local Municipal.
No Comments
Comments for Alte aproape 100 de insule ecologice ar putea fi amenajate în municipiu are now closed.