Programul de încasări aferent lunii decembrie2014,stabilit în sarcina Direcţiei Generale Regionale a Finanţelor Publice Timişoara de către Agenţia Naţională de Administrare Fiscală, a fost de 580.210.000 lei, iar totalul încasărilor la Bugetul General Consolidat a fost de 636.089.902lei, ceea ce înseamnă că la nivelul regiunii s-a realizat un plus de 55.879.902 lei. Prin urmare, gradul de realizarea programului de încasări aferent lunii decembrie 2014 a fost de 109,63%. Cele mai bune rezultate obţinute în luna decembrie 2014 au fost:
- la nivel de administraţii judeţene: AJFP Caraş-Severin cu un grad de realizare de 119,20%;
- la nivel de Servicii fiscale municipale: Serviciul Fiscal Municipal Lugoj cu un grad de realizare de 148,80%
- la nivel de Servicii fiscale orăşeneşti: Serviciul Fiscal Orăşenesc Sânnicolau Mare cu un grad de realizare de 186,42%;
- la nivelul activităţii de colectare contribuabili mijlocii: structura de colectare contribuabili mijlocii din cadrul AJFP Caraş-Severin cu un grad de realizare de 131,42%.
La nivel de ţară, Direcţia Generală Regională a Finanţelor Publice Timişoara, a ocupat locul doi în realizarea programului de încasări aferent lunii decembrie2014.
În ceea ce priveşte programul de încasări stabilit în sarcina Direcţiei regionale, cumulat la nivelul anului 2014, a fost de 7.222.281.682 lei, iar totalul încasărilor la Bugetul General Consolidat, cumulat la aceeaşi perioadă, a fost de 7.559.315.180 lei, înregistrându-se un plus faţă de program de 337.033.498 lei. Gradul de realizarea a programului de încasări, cumulat pe cele 12 luni ale anului curent, la nivel de regiune, a fost de 104,67%.
Structurile cu atribuţii de inspecţie fiscală din cadrul Direcţiei Generale Regionale a Finanţelor Publice Timişoara au efectuat, atât la persoane fizice, cât şi la persone juridice, în luna decembrie 2014 un număr total de 346 acţiuni de control, iar cumulat la nivelul anului 2014 un număr total de 5.235 acţiuni de control. Sumele suplimentar atrase la Bugetul General Consolidat ca urmare a acţiunilor de inspecţie fiscală au fost în cuantum de 241.454.626 lei în luna decembrie 2014 şi de 1.287.667.587 lei la nivelul anului 2014.
Numărul de amenzi aplicate persoanelor fizice şi juridice în luna decembrie a anului trecut a fost de 94 amenzi în valoare totală de 272.800 lei, iar cumulat pe întreg anul a fost de 1.270 amenzi în valoare totală de 2.592.700 lei.
În luna decembrie a anului 2014 s-au înaintat organelor de urmărire penală 30 de procese-verbale a căror prejudicii stabilite au fost în valoare totală de 29.480.723 lei, iar cumulat pe cele 12 luni ale anului numărul total al proceselor-verbale întocmite şi înaintate organelor de urmărire penală a fost de 262 a căror valoare totală stabilită a fost de 633.357.333 lei.
Cu această ocazie, conducerea Direcţiei Generale Regionale a Finanţelor Publice Timişoara doreşte să îşi exprime mulţumirea pentru rezultatele obţinute pe parcursul anului 2014, atât contribuabililor persoane fizice şi juridice din Regiunea 5 Vest, respectiv din judeţele Timiş, Arad, Hunedoara, Caraş-Severin, cât şi tuturor angajaţilor instituţiei.
No Comments
Comments for ANAF: „Gradul de realizare a programului de încasări aferent lunii decembrie 2014 a fost de 109,63%” are now closed.