Ansamblul folcloric „Národopisný soubor Dúbrava“, din orașul Dubnian (Cehia), va participa la cea de-a IX-a ediție a Festivalului Minorităților Naționale de la Arad, în cadrul căruia va prezenta un program folcloric din zona Moraviei Slovace.
Relațiile de colaborare cu ansambluri folclorice din Cehia au fost pefectate, de primarul municipiului Arad, Gheorghe Falcă, odată cu semnarea acordului de înfrățire dintre Primăria Municipiului Arad și Primăria Sectorului 5 din Praga.
„Discuțiile avute odată cu semnarea acordului de înfrățire prind contur, participarea ansambului din Dubnian la Festivalul Minorităților Naționale de la Arad fiind o dovadă a concretizării acestui parteneriat. De asemenea, un ansamblu folcloric de la Arad va fi prezent, în luna decembrie, în Cehia, de asemenea, pentru a participa la un festival“, a precizat Gheorghe Falcă, primarul municipiului Arad.
Ansamblul folcloric „Národopisný soubor Dúbrava“ va participa la parada minorităților, care va avea loc, vineri, de la ora 17.00, în centrul Aradului, după care va evolua, în cadrul spectacolului artistic care va avea loc, de la ora 18.00, pe scena special amenajată în Parcul Eminescu.
Ansamblul folcloric „Národopisný soubor Dúbrava“ este format din 25 de membri cu vârste cuprinse între 15 și 25 de ani și are un repertoriu de cântece și dansuri populare din regiunea Moravia Slovacă, respectiv sudul regiunii orașului Kyov, o regiune foarte pitorească din Cehia.
Membrii ansamblului au costume foarte bogat împodobite cu motive populare caracteristice zonei, considerate a fi printre cele mai frumoase din lume.
Ansamblul a luat ființă în anul 1978 și prelucrează și interpretează în principal folclor din zona Dubnian, prezentând obiceiurile, tradițiile și dansurile specifice zonei.
Ocazional, interpretează și folclor din zonele învecinate: Stražnice, Hornacko, Uherske Hradiště, Uherskobrodsko, Valašsko, si din diferite zone ale Slovaciei.
Ansamblul Dúbrava a participant cu succes la numeroase festivaluri folclorice atât în Cehia cât și în alte țări ale Europei.
Ansamblul colaborează cu orchestra de țambal „Dolňácka cimbálova muzika“.
În anul 2005, ansamblul a editat împreună cu această orchestră și cu orchestra din Kapric un CD intitulat „Co se stalo nenadále“ (Ce s-a întâmplat deodată).
No Comments
Comments for Ansamblul folcloric „Národopisný soubor Dúbrava“, din Cehia, la Festivalul Minorităților Naționale de la Arad are now closed.