Agenția pentru Dezvoltare Regională Vest (ADR Vest), în parteneriat cu Asociația Tehimpuls-Centrul Regional de Inovare și Transfer Tehnologic a organizat ieri, la Timișoara, Innomatch 2016 – un eveniment dedicat mediului de afaceri din Regiunea Vest, având ca scop stimularea companiilor private din Regiunea Vest prin expunerea acestora la mediul internațional.
Rolul ADR Vest de a susține dezvoltarea Regiunii Vest se reflectă și în organizarea Innomatch 2016 – având în vedere că o regiune sănătoasă este aceea care are un mediu de afaceri stabil, în care dezvoltarea se face în mod constant și reprezintă un proces de durată. Implicarea Asociației Tehimpuls, alături de ADR Vest, în organizarea evenimentului a vizat facilitarea colaborării dintre mediul de afaceri și institutele/centrele de cercetare astfel încât dezvoltarea durabilă a mediului de afaceri să fie realizată prin inovare.
Astfel, pentru a sprijini companiile să învețe unele de la celelalte, să interacționeze cu companii și manageri din alte țări europene, dar și pentru a facilita promovarea companiilor din Regiunea Vest în mediul internațional, evenimentul Innomatch 2016 a cuprins două părți – prima parte a constat într-o conferință – al cărei moderator a fost domnul Cătălin Ștefănescu, realizator şi gazdă a programului Garantat 100% de la TVR 1 – iar cea de-a doua parte a fost un eveniment internațional de întâlniri bilaterale (eveniment de brokeraj) care a avut ca scop facilitarea stabilirii de contacte, colaborări și parteneriate între companii private din Regiunea Vest și organizații (companii private și/sau centre de cercetare) din afara țării.
În cadrul Innomatch 2016 au participat mai mult de 150 de persoane și peste 100 de organizații din țări precum România, Croația, Irlanda, Norvegia, Rusia, Serbia și Ungaria.
Fiecare dintre cei care au luat cuvântul în cadrul conferinței a prezentat participanților propria experiență de lucru, rezultatele inovative obținute pe parcursul timpului și urmările acestora, dezvoltând o serie de discuții deschise cu participanții. Companiile prezente cu vorbitori în cadrul Innomatch 2016 sunt organizații care au experimentat dezvoltarea prin inovare și/sau au colaborat în cadrul diferitelor proiecte de evaluare a competitivității unei organizații prin prisma demersurilor sale de inovare. O astfel de companie este MagnaSCI al cărei fondator a câștigat premiul întâi al Competiției Regionale de Inovare din 2015 pentru realizarea unui dispozitiv electronic portabil care monitorizează șapte parametri ai mediului înconjurător și sincronizează datele prin Internet la un server central. Acesteia i s-au adăugat și alte companii premiate în cadrul aceleiași competiții precum Eta2U (locul 2) sau Prospero (mențiunea 2). Pe lângă acestea, în cadrul evenimentului, au fost prezente și companiile Ascent Soft, Canvy, Dosetimpex, DURA Automotive România, Electromax, Electronic Resistance, Inteliform, Interpart Production, Lasting Group, Movidius România, Qualteh, Rebina Agrar, UnifiedPost România și ZF TRW Automotive Safety Systems.
Temele abordate de vorbitorii din cadrul conferinței au vizat: lideri în management, produse și servicii inovative, digitalizarea și competitivitatea firmelor, inovarea „verde˝ și evoluția firmelor – inclusiv cum se pot obține finanțări nerambursabile pentru astfel de inițiative, managementul inovării și performanța firmelor (prezentare IMP2rove – instrument european de evaluare a capacității de inovare a unei companii, a competitivității sale din perspectiva inovării și a posibilităților sale pentru dezvoltare).
Din partea organizatorilor, au participat și au luat cuvântul domnul Sorin Maxim – directorul general al ADR Vest și doamna Raluca Cibu-Buzac – președinte al Asociației Tehimpuls-Centrul Regional de Inovare și Transfer Tehnologic, iar vorbitori internaționali au fost domnul Colm McColgan, managerul Rețelei Regiunilor Europene pentru Aplicarea Tehnologiei Comunicațiilor (ERNACT), și domnul Goran Vujicic, CFO International Business pentru BOOST Global Innovation (companie internațională cu sediul în Norvegia specializată în antreprenoriat și modele de afaceri pentru inovare).
***
Facilitarea accesului companiilor din Regiunea Vest la mediul internațional este un beneficiu oferit participanților ca urmare a faptului că organizatorii evenimentului sunt, începând cu anul 2015, membri ai Enterprise Europe Network (EEN este o reţea europeană prezentă în peste 40 de ţări care are ca scop sprijinirea întreprinderilor mici si mijlocii în dezvoltarea potențialul inovativ şi de afaceri pentru creşterea competitivităţii şi dezvoltarea inteligentă şi durabilă) având astfel posibilitatea de a interacționa cu experți europeni în finanțări nerambursabile, inovare și competitivitate pe care i-au și invitat să se alăture evenimetului.
În calitate de membri ai rețelei EEN, organizatorii oferă o serie de servicii gratuite mediului de afaceri din Regiunea Vest – servicii de consultanță, acces la finanțare, internaționalizare, inovare și transfer tehnologic, pentru dezvoltarea parteneriatelor de afaceri transnaționale și dezvoltarea capacității de management al inovării.
No Comments
Comments for Antreprenori, manageri și inovatori și-au dat întâlnire în Timișoara, la Innomatch 2016 are now closed.