În cursul zilei de ieri, în urma acţiunilor desfăşurate pentru combaterea evaziunii fiscale în domeniul aciziţiilor intracomunitare de mărfuri, poliţiştii arădeni au depistat în trafic un TIR, în care erau transportate ilicit, 1aproximativ 20.000 kg. banane.
Poliţiştii Serviciului de Investigare a Fraudelor, au depistat, la intrarea în ţară, în localitatea Nădlac, un ansamblul auto, transportatorul prezentând documente justificative din care a rezultat ca destinatar o societate comercială din judeţul Ilfov.
În urma verficărilor efectuate, poliţiştii au stabilit că la adresa unde figura ca fiind sediul societăţii respective nu funcţionează nici o firmă, iar marfa aparţine unei alte societăţi din judeţul Ilfov, administrată de D. S., care nu a deţinut documente legale de provenienţă pentru aceasta.
Conform Legii nr. 12/1990, acesta a fost sancţionat contravenţional cu suma de 20.000 lei, iar cele aproape 20 tone de banane, în valoare de aproximativ 42.300 lei, au fost reţinute în vederea confiscării.
·
No Comments
Comments for Aproape 20 tone banane, confiscate de poliţişti are now closed.