Se întâmplă din nou, de această dată într-o altă zonă a orașului decât cele cu care ne-am obișnuit până acum. Arădenii par a nu înțelege că aruncarea gunoaielor pe domeniul public al municipiului reprezintă contravenție și se sancționează conform prevederilor Legii 211/2011, privind regimul deșeurilor.
Nu a fost o păcăleală de 1 aprilie atunci când polițiștii locali din cadrul Serviciului Ordine și Liniște Publică i-au cerul socoteală lui C.C.C., un arădean în vârstă de 29 de ani, care a găsit de cuviință să descarce molozul dintr-un tractor cu remorcă pe strada Voinicilor, în apropierea blocurilor ANL. Pentru fapta sa, bărbatul are de achitat o amendă de 1.000 de lei, pentru încălcarea prevederilor legii privind regimul deșeurilor.
Poliția Locală Arad apelează, încă o dată, la bunul simț și la spiritul civic al cetățenilor, îndemnându-i să renunțe la obiceiul de a se debarasa de gunoaie în locuri nepermise.
No Comments
Comments for Arădenii aruncă gunoaile la voia întâmplării are now closed.