Consiliul Judeţean a achiziţionat aparatură medicală de ultimă generaţie pentru Spitalul Clinic de Urgenţă Arad. Vorbim de dotări de circa 1,2 milioane de euro, sumă asigurată printr-un leasing financiar.
Astfel, Consiliul Judeţean Arad a dotat Blocul Operator şi secţiile de Ortopedie, Anestezie şi Terapie Intensivă ale spitalului, secţii unde aparatura medicală în mare parte era depăşită, iar mobilierul medical, învechit. „Îngrijirea acordată pacienţilor s-a realizeazat în mare parte cu aparatură medicală aflată în uz de foarte mult timp, ceea ce măreşte numărul de zile de spitalizare postoperatorie, generând o cheltuială suplimentară în sarcina spitalului. Mobilierul medical era de asemenea, învechit. Necesitatea dotării corespunzătoare este determinată şi de numărul ridicat de intervenţii chirurgicale, cât şi de cel al pacienţilor internaţi ce se rulează în timp”, a afirmat preşedintele Nicolae Ioţcu.
Noile dotări sunt extrem de necesare întrucât intervenţiile chirurgicale sunt în număr ridicat. „Spitalul Judeţean nu a primit finanţare de la nivel central, iar noi am avut de recuperat decalaje mari în sănătate, acumulate de-a lungul anilor şi pe care nu le putem recupera doar din fonduri proprii. De aceea, am luat această hotărâre de a achiziţiona prin leasing aparatura, pentru a putea orienta resurse financiare pentru alte investiţii, în domeniu”, a susţinut preşedintele Consiliului Judeţean, Nicolae Ioţcu.
Au fost achiziţionate două aparate complexe de ventilație artificială pentru menținerea funcțiilor vitale, un defibrilator, stație centrală şi monitoare complexe pentru funcțiile vitale, două laringoscoape cu fibră optică, trei aparate de anestezie cu sistem de monitorizare, patru mese de operaţii multifuncţionale cu accesorii pentru chirurgia generală şi mese de operaţie multifuncţionale. De asemenea, secţiile au fosti dotate cu un aparat Roentgen mobil cu braț, un sistem de iluminare şi tehnologie LED, cu cameră video și monitor, un sistem avansat pentru chirurgie laparoscopică HD, sisteme de electrochirurgie cu sigilare vasculară, tărgi şi dulapuri de depozitare pentru instrumentar medical.
Pentru cadrele medicale, aparatura achiziţionată este extrem de importantă, având în vedere numărul mare de intervenţii chirurgicale. „Consiliul Judeţean are o strategie centrată pe rezolvarea problemelor comunităţii în domeniul infrastructurii sănătăţii. Avem nevoie cu toţii de un spital cu nivel înalt de dotare, care să asigure furnizarea serviciilor medicale cu grad mare de complexitate, atât în interesul pacienţilor, cât şi al corpului medical. Concret, de la preluarea în administrare a spitalului, Consiliul Judeţean Arad a investit în domeniul medical aproximativ 10 milioane euro, aici incluzând investiţii finalizate sau în curs de realizare ”, a susţinut Nicolae Ioţcu.
Teodora Olariu, managerul Spitalului Clinic de Urgenţă Arad, subliniază faptul că „prin aceste investiţii, cresc şi mai mult standardele de funcţionalitate ale Blocului Operator, respectiv ale Secţiei de Terapie Intensivă, fapt ce se va reflecta tot mai mult asupra calităţii actului medical, crescând implicit siguranţa pacienţilor internaţi”.
Prin aceste dotări, Consiliul Judeţean continuă modernizarea Spitalului Clinic de Urgenţă Arad şi asigură pacienţilor un standard tot mai mare al actului medical.
[nggallery id=231]
No Comments
Comments for Arădenii, trataţi cu aparatură medicală de ultimă generaţie (FOTO) are now closed.