Aradul centenar merge spre ruină !

Written by admin. Posted in Politica

Tagged: , ,

Published on octombrie 26, 2018 with No Comments

Din momentul în care am preluat conducerea ALDE Arad, am afirmat că nu vrem să facem opoziție de tip Gică contra, am spus că nu vom căuta cu orice preț să găsim nod în papură administrației, că nu vom prelua niciun fel de mesaj denigrator fără o bază reală.

Din păcate, acest mesaj a fost prost înțeles, iar actuala administrație a crezut că va putea să inducă ideea falsă că poate să accept strecurarea ideii că nu pot sau nu vreau să spun lucrurilor pe nume.

Din acest motiv, vreau vă spun un singur adevăr: în anul centenar, Aradul se duce spre ruină, minciunile administrației locale sunt doar despre viitor, știu să mintă despre ce nu va fi niciodată, nu spun „am făcut”, ci doar „vom face”.

Conducerea Consiliului Județean ne bombardează cu tot felul de communicate de presă , rostogolind zeci de milioane de euro pentru arădeni, când, de fapt, acestea sunt doar intenții declarate, nu realizări. Ati vazut o realizare majora facuta de catre Consiliul Judetean in ultimi doi ani ? Din pacate Aradul a ramas in trecut si traieste in viitor.

Cum să te lauzi cu ce ai vrea să faci, prezentând totul ca pe un fapt împlinit, când, de fapt, așa ceva nu există?

Vreau doar să pun niște întrebări actualei administrații.

  1. De ce Monumentul Marii Uniri nu va fi amplasat la Arad cu ocazia Centenarului?
  2. De ce casa corifeului Marii Uniri, Cicio Pop, este lăsată în paragină, exact acum?
  3. De ce Primăria Aradului nu face nimic pentru salvarea teatrului vechi? Se urmărește, cumva, eludarea istoriei ? Tot ce este posibil, cu actuala conducere administrativă a Aradului.

Nu vreau să arunc acuze nefondate, vreau să spun doar atât: își bat joc de noi, fac ce vor și ce știu, dar minciuna nu va mai ține mult, orice minciuna are picioare scurte.

 

 

No Comments

Comments for Aradul centenar merge spre ruină ! are now closed.