Începând cu data de 22 martie 2016 s-a intrat în perioada electorală de organizare și desfășurare a alegerilor locale din data de 5 iunie. Conform atribuțiilor ce-i revin în baza actelor normative care reglementează procedurile de organizare și desfășurare a alegerilor, Prefectul Județului Arad, Cosmin Pribac, a emis următoarele Ordine:
- Ordin privind constituirea Comisiei tehnice județene pentru coordonarea activităților de organizare a alegerilor locale, fără personalitate juridică, cu atribuții în coordonarea și urmărirea îndeplinirii sarcinilor ce revin autorităților administrației publice locale și serviciilor publice deconcentrate ale ministerelor și celorlalte organe de specialitate ale administrației publice centrale, prevăzute în legislația în vigoare, în domeniul alegerilor locale din anul 2016 (Ordinul 252/23.03.2016);
- Ordin privind numerotarea circumscripțiilor electorale din Județul Arad (Ordinul 253/23.03.2016)
- Ordin privind stabilirea numărului consilierilor pentru fiecare consiliu local al unităților administrativ-teritoriale din Județul Arad, respectiv al numărului consilierilor pentru Consiliul Județean Arad (Ordinul 254/23.03.2016);
Precizăm că cele trei Ordine amintite mai sus pot fi consultate pe siteul web al Instituției Prefectului – Județul Arad, www.prefecturaarad.ro, la secțiunea „Alegerile locale 2016”. De asemenea precizăm că stabilirea numărului consilierilor s-a făcut în conform prevederilor legale în vigoare și în baza situației privind populația stabilă pe fiecare unitate administrativ-teritorială din Județul Arad de la 1 ianuarie 2016, comunicată de către Institutul Național de Statistică prin Direcția Județeană de Statistică a Județului Arad. Astfel, față de mandatul 2012-2016, se vor produce următoarele modificări datorate fluctuației numărului populației stabile respectiv încadrării în categorii diferite conform Legii 215/2001 republicată, cu modificările și completările ulterioare: Consiliul Județean Arad – 33 consilieri față de 31; comunele: Hălmagiu, Săvîrșin și Seleuș – 11 consilieri față de 13 (populație sub 3.000 de locuitori); comuna Dieci – 9 consilieri față de 11 (populație sub 1.500 de locuitori).
No Comments
Comments for Au început procedurile de organizare a alegerilor locale are now closed.