Consilierul municipal independent Marin Lupaş nu a putut participa la întâlnirea administraţiei locale cu parlamentarii de Arad. Acesta apreciază însă întâlnirea ca începutul unui dialog care poate fi pozitiv.
„Dialogul este necesar la nivelul comunităţii arădene, avem nevoie de deschidere şi de o selecţie şi promovare a ideilor pozitive, cu condiţia ca dialogul să fie sincer, nu doar o strategie de imagine”, consideră consilierul independent. „Toţi cei invitaţi la dezbatere îi reprezintă pe arădeni şi consider că toţi se află în contact direct cu arădenii care le-au acordat încrederea. Aştept ca fiecare să își îndeplinească atribuțiile fără a căuta vinovați în altă parte, să îşi onoreze promisiunile şi să acţioneze cu bună credinţă, în folosul Aradului.”
„Eu am declarat deja de mult că voi susține demersuri pe care le-au anunțat contracandidați de-ai mei, însă până acum au existat mai mult discuții și prea puține acțiuni. Sunt interesat de un dialog sincer şi de stabilirea corectă a priorităţilor pentru Arad, pentru că în ultimii ani dialogul a fost mimat, arădenii au fost asaltaţi de fapt cu false bune intenţii şi martori ai unor scandaluri politice inutile. Sper că de data aceasta se va deschide uşa unui dialog real la care voi participa cu interes”, a concluzionat Marin Lupaş.
No Comments
Comments for Avem nevoie de selecţia şi promovarea ideilor pozitve pentru Arad are now closed.