În perioada 20-21 februarie a.c., Inspectoratul de Poliţie Judeţean Arad este gazda celei de a doua etape a lucrărilor în cadrul Proiectului PRO-NET.
Proiectul întocmit şi câştigat de către Inspectoratul Judeţean de Poliţie Arad şi co-finanţat de Comisia Europeană (OLAF), în cadrul Programului Hercule II vizează dezvoltarea unei reţele profesionale de aplicare a legii în România, Ungaria, Serbia şi Bulgaria, implicată în lupta împotriva contrabandei şi contrafacerii de ţigări.
Proiectul IPJ Arad se înscrie în preocupările constante şi tradiţionale ale instituţiei, în ceea ce privesc activităţile specifice transfrontaliere, şi dorește să reunească agenții de aplicare a legii și alte instituții implicate în prevenirea și combaterea contrabandei şi contrafacerii de ţigări, la granița de sud-vest a României cu două State Membre: Ungaria și Bulgaria și o țară candidată: Serbia. În acest context, proiectul abordează fenomenul extrem de complex al contrabandei şi contrafacerii de ţigări, ca infracțiuni specifice care afectează interesele financiare ale UE, și se concentrează pe modalitățile de a depăși lipsa sau o insuficientă comunicare între agențiile de aplicare a legii la nivel național și internațional, în zona de referință. Obiectivul general al proiectului este crearea unei reţele profesionale de aplicare a legii implicată în lupta împotriva contrabandei cu ţigări şi a contrafacerii într-o zonă de risc la graniţa de Sud-Vest a României.
Obiectivul general al proiectului îl reprezintă crearea unei reţele profesionale de aplicare a legii implicată în lupta împotriva contrabandei cu ţigări şi a contrafacerii într-o zonă de risc la graniţa de Sud-Vest a României
La lucrările ce se desfăşoară timp de două zile la Arad, participă reprezentanţi a şase instituţii din trei ţări: Serbia, Ungaria şi Bulgaria, alături de instituţii cu atribuţii în domeniu, din Arad, Timiş, Caraş-Severin, Mehedinţi şi Dolj.
No Comments
Comments for Azi, a început a doua etapă a proiectului PRO-NET privind combaterea contrabandei şi contrafacerii de ţigări are now closed.