Consilierul local municipal Adrian Barbes, membru al comisiei de urbanism, amenajarea teritoriului, protecţia mediului şi turism , constată că domnii din PSD vin cu lecțiile nepregătite nu doar în CLM, dar și în fața presei.
“În urmă cu 7 ani, când construcția unui bazin de polo din Arad a fost inclusă în proiectul Companiei Naționale de Investiții,< Bazine de înot>, Primăria a pus la dispoziție terenul pentru acest obiectiv, în cartierul Subcetate, între podul rutier și cel feroviar din Micălaca şi și-a asumat realizarea din fonduri proprii a utilităţilor şi amenajărilor exterioare,da într-adevăr 30% din valoarea totală a investiţiei.
De ce doar atât? Pentru că este un proiect cu o co-finanțare din partea municipalității. Restul sumei, aici vorbim de o investiție totală de 21 250 000 ron, trebuia să vină din partea Ministerului Dezvoltării Regionale şi cel al Tineretului şi Sportului, dar cum Guvernul PSD a avut interesul să blocheze acest proiect, degeaba Primăria și-a făcut treaba, pentru că lucrările nu au avut cum să fie demarate la timp.
Am verificat documentele ale acestui proiect si vă pot spune că în 2009 Primăria a făcut licitația pentru stabilirea constructorului bazinului de polo și un an mai târziu a fost semnat chiar şi contractul cu societatea câştigătoare. Așa că, dacă și Guvernul PSD și-ar fi făcut datoria, am fi avut demult un bazin polo cu o dimensiune de 33x25m, adâncime 2,30m, cu o capacitate de 800-1000 locuri, bazine de antrenament și dotări la standarde europene, facilități pe care, consider că le merită sportivii noștri și pasionați ai sportului arădean.
Asadar, domnilor din PSD, nu ne lăudăm cu realizările altora, cum a spus colegul dvs Vărcuș, zilele trecute, pentru că voi nu aveți altă realizare decât un vraf de proiecte ale Aradului, pe care le-ați blocat an de an, fără să vă pese de sportivii arădeni care nu s-au putut antrena în condiții optime, sau de arădeni, ai căror bani i-ați ținut blocați.
Pe voi nu vă interesează nici acum de realizarea bazinului de polo, ci doar de cine își arogă merite și laude, cam așa se întâmplă când stai pe margine și nu faci nimic, doar critici, fără a-ți asuma ceva.” a declarat consilierul local Adrian Barbeș.
No Comments
Comments for Barbeș: „Dragă PSD, în loc să blochezi proiecte, mai bine ai pune osul la treabă!” are now closed.