Baschetul feminin arădean are un viitor frumos, o dovadă fiind şi performanţa de excepţie obţinută de micile baschetbaliste ale LPS-ului, care şi-au adjudecat titlul naţional la categoria U15 ani.
Turneul final, desfăşurat la Târgu Secuiesc, la finalul săptămânii trecute, a debutat cu faza grupelor, acolo unde elevele lui Ildiko Sereş a trecut de KSE Târgu Secuiesc cu 62-60, de LAPI Dej cu 62-41 şi de CSU Braşov cu 63-47.
În semifinale, tinerele şi talentatele baschetbaliste arădene au depăşit CSS Sfântu Gheorghe, scor 60-40, la capătul unui meci în care echilibrul s-a rupt în partea a doua. S-au remarcat din tabăra arădeană: Szilvia Spier, 16 puncte şi 7 recuperări, Denisa Bupte, 15 puncte şi 14 recuperări şi Denisa Vaţi, 11 puncte şi 5 recuperări.
Finala cu CSU Braşov a fost extrem de disputată. Primele două sferturi au fost controlate de arădence, dar formaţia de sub Tâmpa a revenit pentru un final de luptă, în care balanţa s-a înclinat spre echipa mai valoroasă, LPS Arad, scor final 54-50 (17-15, 20-5, 6-9, 11-21). Din nou Szilvia Spier, 13 puncte şi 2 recuperări, a fost MVP-ul echipei, bine secondată de Paula Popa 11p şi Darina Hamza 8p.
Felicitări acestor fete extraordinare şi unei antrenoare de excepţie, Ildiko Sereş Prisăcariu. Au adus titlul pentru Arad: Spier, Popa, Hamza, Szarics, Vaţi, Gădărici, Brehuescu, Everbein, Toth, Mera, Bupte şi Spinean.
No Comments
Comments for Baschet feminin: LPS Arad campioană naţională la categoria U15 are now closed.