“Lipsa de viziune, incompetenţa şi distanţarea totală faţă de interesele arădenilor sunt elementele de bază ce caracterizează actuala adminstraţie locală, reprezentată de „primarul jucător” Gheorghe Falcă şi echipa sa.”, consideră noul lider al grupului PSD-ALDE din Consiliul Local Municipal Arad, Beniamin Vărcuş.
Consilierii PSD Arad au venit şi vin cu soluţii realiste şi fundamentate la problemele administrative ale municipiului şi întotdeauna au oferit public şi argumentaţia necesară pentru poziţiile adoptate în cadrul CLM.Şi asta din respect pentru lege, cetăţean şi greutatea mandatului obţinut de la arădeni.
„Nu am făcut niciodată opoziţie de dragul opoziţiei cum am fost acuzaţi în mod fals şi tendenţios de către marionetele liberale din CLM ale primarului.Dar nici nu putem fi de acord cu soluţii administrative încropite pe genunchi sau cu jecmănirea cetăţenilor Aradului.Astăzi am explicat în şedinţa de plen cum vede PSD problema construirii noului pod peste Mureş în Arad şi evident că se impune o analiză, una serioasă.În condiţiile în care amatorismul administraţiei locale ne-a confruntat cu un studiu de fezabilitate prăfuit şi aproximativ, la care se adaugă absenţa logicii şi gândirii administrative, am explicat că noi vedem podul ca pe o soluţie integrată de distribuire a traficului prin coridoare de interconectare multiple, principalii beneficiari urmând a fi cetăţenii din Aradul Nou.Facem administraţie pentru oameni, pentru a le facilita şi uşura viaţa zilnică şi nu pentru a bifa noi şi noi ctitorii de serie şi palmares.Inutil de amintit că o mare parte din cota de deviere a traficului greu din municipiu s-a preluat în momentul inaugurării autostrăzii aşa că discuţia se poartă pe cu totul alte coordonate.În aceste condiţii adoptarea amendamentului propus astăzi de către PSD Arad, ce prevede devierea traficului greu şi a celui de tranzit din Aradul Nou pe Centura în regim de autostradă a Aradului, este o victorie şi în acelaşi timp o recunoaştere a argumentelor solide aduse de noi în discuţie.
Grav însă şi cu consecinţe directe pentru buzunarele arădenilor o reprezintă însă încăpăţânarea primarului de a menţine la aceleaşi cote absurde valoarea taxelor şi impozitelor locale. PSD Arad s-a ținut de promisiunea făcută cetățenilor de a milita în mod constructiv pentru reducerea fiscalității la nivel local.În acest spirit, grupul social-democrat din CLM a depus în vară un proiect de hotărâre menit de a aduce taxele și impozitele locale la valoarea minimă permisă de lege.Acolo este explicat punct cu punct cum poate fi repartizat excedentul bugetar considerabil al Aradului şi este un act reparatoriu, care prin amendamente succesive la articolele existente, împiedică creșterea bazelor de impozitare pentru 2017 și determină coborârea cotelor la valoarea minimă permisă legal. Mai mult decât atât, consilierul local PSD la acea vreme, actual deputat, Adrian Todor, a solicitat în scris administraţiei locale organizarea unei dezbateri publice pe această temă, vitală pentru reducerea impozitelor babilonice, dictate de administrația locală.Atât proiectul cât şi cererea au fost ignorate şi nesocotite cu multă aroganţă de către Gheorghe Falcă, mult prea preocupat de a se juca, fără succes şi rezultate de-a liderul de campanie al PNL.
Am revenit astăzi prin a susţine public că arădenii sunt pur şi simplu jefuiţi prin aceste cote de impozitare absurde şi că soluţiile există, cu trimitere directă la excedentul bugetar generos al municipiului.PSD Arad a arătat, a explicat şi continuă să lupte pentru impunerea şi apicarea acestei măsuri reparatorii în favoarea cetăţenilor urbei.”, afirmă consilierul local PSD, Beniamin Vărcuş
No Comments
Comments for Beniamin Vărcuş : Administraţia Falcă refuză reducerea taxelor şi impozitelor pentru arădeni are now closed.