„Gheorghe Falcă a dezvoltat o obsesie maladivă şi ţine morţiş să distrugă Piaţa Catedralei, iar ultimele sale demersuri îngroaşă această campanie agresivă. Ca să fie în ton cu intenţiile sale distructive, primarul propune, nici mai mult nici mai puţin, decât un nou studiu de fezabilitate pentru Zona Piaţa Catedralei ca parte a mascaradei pe care o numeşte „Regenerare Urbană”.”, afirmă liderul Grupului PSD-ALDE din CLM, Beniamin Vărcuş.
Noul studiu de fezabilitate se inserează ca un paragraf în rectificarea bugetară ce face obiectul viitoarei şedinţe a CLM şi numai avizele pentru studiu costă 10.000 RON. Asistăm de fapt la o nouă încercare de a pregăti buldozerele pentru distrugerea pieţei.
„Normal că nu putem fi de acord cu ştirbirea oraşului de una dintre cele mai vechi pieţe din municipiu, un spaţiu încărcat de istorie şi care în plan urbanistic şi funcţional îşi demonstrează zilnic utilitatea pentru cetăţeni. Tocmai de aceea, vom cere eliminarea acestui paragraf din conţinutul rectificării bugetare. Pe fond, suntem de acord cu rectificarea şi susţinem alocarea banilor pentru învăţământ, cultură şi dezvoltare, dar nu putem să ne dăm girul pentru o etapă din cruciada lui Falcă împotriva arădenilor. Pentru că toate semnalele şi acţiunile sale publice conduc în această direcţie, de parcă a pornit un război împotriva cetăţenilor urbei. Ce vor oamenii, e clar ! Piaţa Catedralei intactă şi funcţională, cu destinaţia pe care o are în acest moment. Grupul de consilieri PSD-ALDE rămâne partenerul arădenilor în lupta împotriva distrugerii planificate a Aradului, care a început cu stadioanele şi bazele sportive iar acum continuă cu obiective precum Piaţa Catedralei. Există o limită clară iar Gheorghe Falcă a întrecut-o de mult !”, spune Beniamin Vărcuş, liderul Grupului PSD-ALDE din Consiliul Local Municipal.
No Comments
Comments for Beniamin Vărcuş : „Piaţa Catedralei, între buldozerele lui Falcă şi voinţa arădenilor !” are now closed.