voinţa electoratului trebuie să înceteze, iar consilierul social-democrat Flavius Filip trebuie să îsi preia mandatul ce i se cuvine de drept prin votul cetăţenilor.
„După cum am scris şi pe Facebook, imediat după şedinţă, ceea ce a făcut echipa liberală din Consiliul Local este de neacceptat şi mai ales la ilegal. Concret, este vorba despre un demers extrem de grav, ce încalcă flagrant principul reprezentativităţii. Evident că în spatele refuzului de a-i acorda votul de investitură colegului nostru se află raţiuni meschine şi calcule matematice, şi asta cu scopul precis ca primarul Falcă să îşi poată opera jocurile administrative murdare în plen. Adică, un vot în minus pentru PSD, în condiţiile în care pe ordinea de zi se acumulează proiecte de hotărâre marca Falcă, cu un accentuat grad de suspiciune când vine vorba despre respectarea legii. Nu mai constituie un secret pentru nimeni faptul că pentru consilierii locali PNL nu există liberul arbitru sau responsabilitatea funcţiei ci doar ordinele cinice ale celui mai dezarticulat şi conflictual primar pe care l-a avut Aradul vreodată. Pentru el, aceşti oameni, poate de bună credinţă în alte circumstanţe, nu sunt altceva decât nişte unelte de care face uz pentru a-şi atinge aspiraţiile de parvenire. Cine îi dă acestui politician perfid dreptul să se joace cu voinţa arădenilor, cei care au optat în număr mare cu încredere şi speranţă, la alegerile locale, pentru PSD. Cei pe care avem datoria şi dorim să îi reprezentăm şi în continuare cu cinste, corectitudine şi onoare, bineînţeles în echipă completă”-afirmă consilierul local municipal PSD Beniamin Vărcuş.
Biroul de Presă al PSD Arad
No Comments
Comments for Beniamin Vărcuş (PSD) : Consilierii PNL Arad se autocompromit, făcând servil jocurile lui Gheorghe Falcă are now closed.