„Arădenii sunt din nou trimişi la colţ, pedepsiţi şi umiliţi prin iniţiativa regretabilă a primarului Falcă de a majora în Arad tarifele la transportul în comun. Fără soluţii de eficientizarea a activităţii CTP, companie aflată în subordinea primăriei, edilul procedează în linia obişnuită şi aruncă greutatea pe umerii cetăţenilor, în loc să dea dovadă de gândire administrativă matură” este de părere liderul grupului PSD-ALDE din CLM, Beniamin Vărcuş.
„Sigur că nu putem fi de acord cu aşa ceva iar în şedinţa de joi ne vom opune unei asemenea măsuri, prin depunerea unui amendament pe bugetul de venituri şi cheltuieli. Scopul final al politicii este bunăstarea cetăţenilor şi nicidecum golirea buzunarelor lor de către vreo administraţie locală de dreapta, fie ea şi cea a lui Gheorghe Falcă. Sau ? Pentru că în lipsa unei viziuni manageriale, cel care astăzi se intitulează mai mult sau mai puţin legitim preşedintele PNL ARAD este extrem de previzibil în acţiuni. În loc să gândească strategii specifice, de natură a rezolva fondul problemelor instituţiilor din subordine, primarul recurge mereu la majorări de tarife, fie că este vorba despre agentul termic, taxele locale sau mai nou transportul în comun. Asta este plus valoarea de care ne vorbeşte atât de des şi obsedant la televiziunea de casă ? Noi să plătim din greu iar ei să îşi rotunjească generos veniturile individuale prin practici de genul, mărirea indemnizaţiilor membrilor PNL din consiliile de administraţie ori lucrul constant cu firmele clientelare.
Cu toţii suntem de acord că trebuiesc îmbunătăţite o serie de aspecte în ceea ce priveşte transportul în comun dar nu aceasta este soluţia, Gheorghe Falcă ! Dacă tot vine vara şi lucrurile vă depăşesc, poate este cazul să vă gândiţi la un concediu de la conducerea instituţiei, stimate domnule primar, unul mai lung…..poate chiar permanent. Îi spune demisie” afirmă consilierul PSD Beniamin Vărcuş.
No Comments
Comments for Beniamin Vărcuş (PSD) : „Majorarea tarifelor la transportul în comun NU este o soluţie !” are now closed.