Final la Conferinţa Internaţională „Resurse şi politici culturale”. Două zile de discuţii aplicate pe teme culturale, dar mai ales pe tema cadru a acestui eveniment, şi o concluzie clară: Aradul are şanse reale să devină Capitală Europeană a Culturii în anul 2021. Experţii culturali prezenţi la eveniment, au fost de părere că municipiul nostru are potenţialul şi atuurile necesare pentru a deveni un important centru cultural în anul 2021, aprecieri valorificabile prin desemnarea Aradului Capitală Culturală Europeană. Dezideratul are, însă, şi condiţii: respectarea criteriilor impuse în această competiţie, concomitent cu alte „ingrediente”: inovaţie, provocare şi un management cultural adecvat.
Robert Palmer (Scoţia) – expert consultant în sectorul cultural – şi Corina Şuteu – expert şi trainer în managementul cultural, politici culturale europene şi cooperare culturală – s-au arătat încântaţi de decizia Primăriei Arad de a organiza un astfel de eveniment, considerând conferinţa internaţională „Resurse şi politici culturale” drept un prim pas corect în demersurile municipiului Arad pentru obţinerea titlului de Capitală Europeană a Culturii în anul 2021.
Invitaţii prezenţi la conferinţa organizată de Municipalitatea arădeană au căzut de acord că farmecul arhitectural al oraşului nostru, multiculturalitatea, dar mai ales dorinţa celor prezenţi la eveniment de a transforma oraşul într-o veritabilă capitală culturală europeană sunt exact ingredientele de la care poate porni competiţia.
„Concluziile experţilor mi-au dat încredere că am pornit un demers adecvat structurii, planurilor şi idealurilor acestui oraş, care va aduce doar beneficii municipiului şi locuitorilor săi. Aradul a intrat în această competiţie pentru a câştiga. Consider că e o decizie corectă şi realistă. Istoria noastră, începută acum un mileniu, îi oferă suficiente argumente pentru a crede în acest obiectiv. Prezentul ne oferă la fel de multe motive să credem că am procedat corect când am decis să intrăm în luptă. Portofoliu avem: suntem orașul în care a fost înființat al șaselea conservator european, unde au concertat muzicieni celebri, precum Franz Liszt, Johann Strauss fiul, Bela Bartok sau George Enescu. Aradul este orașul mai multor premiere transilvane; prima școală pedagogică, primul club de canotaj și primul meci de fotbal sunt legate de numele orașului nostru. Suntem un oraş multicultural, cu o viaţă culturală animată, cu locuitori dornici să se implice în creşterea potenţialului cultural al oraşului. Argumentele noastre nu vin, ca atare, doar din trecut. Activitatea Filarmonicii și a Teatrului de Stat, festivalurile orașului și cele două universități, Aurel Vlaicu și Vasile Goldiș, sunt doar câteva dintre lucrurile care vorbesc despre potențialul cultural al Aradului. Dacă Aradul vizează un statut european de seamă, primul lucru e să devenim locul de întâlnire al profesioniștilor culturali ai Europei, aşa cum s-a întâmplat acum. Nu avem decât de învăţat din exemplele altora, pentru a intra în competiţie bine pregătiţi”, susţine primarul Gheorghe Falcă.
În cele două zile ale conferinţei internaţionale „Resurse şi politici culturale”, peste 100 de actori ai vieţii culturale locale au luat parte la prezentările experţilor culturali, au pus întrebări şi au participat activ la atelierele organizate în ambele zile ale evenimentului. Arădenii au putut afla totul despre procedeul de identificare a resurselor culturale, despre politicile culturale europene şi româneşti, despre şansele Aradului la câştigarea titlului de Capitală Europeană a Culturii 2021, despre problemele pe care le-au întâmpinat oraşe care au devenit capitale europene ale culturii, despre problemele cu care s-au confruntat oraşele câştigătoare după ce au ieşit de sub spectrul acestui titlu, despre cum au fost valorificate din punct de vedere artistic cetăţile medievale din Europa, despre Lunca Mureşului şi, mai ales, totul despre ce înseamnă capitală europeană a culturii şi criteriile pe care Aradul va trebui să le respecte pentru a putea concura cu succes la obţinerea titlului. Poate cea mai bună dintre concluzii a fost îndemnul expertului Robert Palmer adresat arădenilor: „Politicile culturale au nevoie de implicare dumneavoastră. Oraşul are nevoie de dumneavoastră, dacă doriţi să câştigaţi această importantă luptă”.
***
Evenimentul a fost organizat de Primăria Municipiului Arad, în parteneriat cu europarlamentarul Iosif Matula, și s-a desfășurat în 4 şi 5 martie 2014. La această acţiune au participat opt experţi din ţară şi de peste hotare – Robert Palmer, Carlos Fernandes, Peter Ros, Martin Vastenhout, Egry Dora, Csaba Voros, Corina Şuteu şi Michael Engel.
No Comments
Comments for Bilanţul Conferinţei Internaţionale „Resurse şi politici culturale” are now closed.