Guvernarea PSD propune românilor crize politice și schimbări de Guvern, care ascund de fapt decizii proaste pentru oameni și pentru economie. Guvernarea PSD pregătește majorarea prețului rovinietei cu aproximativ 85%, măsură care va afecta provoca alte scumpiri în lanț. Sergiu Bîlcea, președintele PNL Municipiu cere guvernării PSD să renunțe la acest proiect.
„Dacă tot se schimbă Guvernul, poate ar fi cazul să fie retras acest proiect, care propune un procent aberant de majorare a taxei pe drum, în special pentru transportatori. Guvernarea PSD nu a investit în infrastructură, a redus drastic investițiile publice, nu a construit autostrăzi, nu a susținut investițiile administrației locale, dar știe să majoreze taxele. Creșterea prețului rovinietei va afecta transportatorii și este de așteptat să avem un nou val de scumpiri la toate produsele, dependente de costurile de transport. Parlamentari PSD sunt viteji doar la Arad, la București, în Parlament, acceptă toate aceste măsuri împotriva românilor.
Constat că parlamentarii PSD nu mai sunt populiști atunci când este vorba despre Guvernul lor, nu plâng de mila românilor și nu adună semnături să nu crească birurile. Anul trecut, decizia Guvernului de a introduce supraacciza pe combustibili a majorat prețul carburanților și a generat scumpiri în lanț, în special pentru produsele alimentare. Este o nouă decizie împotriva economiei, care va genera inflație. Adăugați și o nouă majorare a prețului gazelor naturale șiveți avea imaginea minciunilor PSD, care a promis venituri mai mari, dar oferă în schimb prețuri majorate. Pe tot parcursul guvernării, PSD a susținut măsuri care au crescut prețurile și au afectat puterea de cumpărare a românilor. Astfel, pensionarii și categoriile de bugetari care au primit eventual măriri nominale de pensii și salarii constată că puterea lor de cumpărare scade“, a spus Sergiu Bîlcea, președintele Organizației Municipale PNL Arad.
No Comments
Comments for Bîlcea cere guvernării PSD să renunțe la creșterea prețului rovinietei! are now closed.