Vicepreşedintele Consiliului Judeţean Arad Sergiu Bîlcea a participat la Oradea la întâlnirea de lucru a DG Regio şi Autorităţii de Management pentru POR 2014 – 2020. „S-a discutat şi pregătirea următoarei perioade de programare, 2021 – 2027. În cadrul întâlnirii, am propus ca pentru perioada următoare, autorităţile locale să dispună de 50% din fondurile alocate. Fiecare municipiu şi judeţ are situaţia sa specifică, stadiul său de dezvoltare şi priorităţile sale. Nu cred că trebuie să limităm depunerea unor proiecte doar pentru anumite axe prioritare, pentru că autorităţile locale vor fi obligate să depună proiecte pentru investiţii care nu vor fi, poate, cele mai importante pentru cetăţeni. Propunerea mea a fost ca 50% din fonduri să fie negociate direct cu autorităţile locale. Cred că primarii, consiliile locale, consiliile judeţene sunt foarte aproape de cetăţeni şi ştiu cel mai bine care ar trebui să fie destinaţia fondurilor europene. Este o propunere care vizează descentralizarea deciziei şi cred că orice reprezentant al autorităţilor locale va fi de acord cu acest principiu. Aradul se descurcă foarte bine la accesarea de fonduri europene, avem proiecte foarte importante pe care le derulăm prin POR şi vrem să folosim optim şi în viitor fondurile europene pentru dezvoltarea Aradului”, a spus Sergiu Bîlcea.
No Comments
Comments for Bîlcea propune ca autorităţile locale să stabilească 50% din proiectele finanţate prin fonduri europene are now closed.