În urma acuzelor total nefondate, plasate în mass-media de către consilierul județean PSD Marius Sulincean la adresa primarului orașului Curtici, Bogdan Ban acesta din urmă dorește să facă unele precizări:
„Stimate domnule consilier Sulincean, îmi pare rău pentru derapajul dumneavoastră manifestat printr-o falsă grijă față de banii curticenilor. Legat de stațiile de autobuz, dacă ne-ați fi întrebat, ați fi aflat că pentru fiecare stație se cheltuie circa 4000 de euro din banii curticenilor. Aștept cu zâmbetul pe buze orice organ al statului să vină să ne verifice, stimate domn și asta știu foarte bine și colegii dvs de partid. Fiecare își face treaba cu seriozitate, iar când facem ceva, încercăm să facem durabil și bine. E drept că nu mușcăm momelile constructorilor voștri din partid cu lucrări subevaluate la început, ca apoi să se tot umfle prețul până îl plătești de 3 ori.. Revenind la îngrijorarea dumneavoastră, orice om cu mintea lucidă, fără implicări în lupte imaginare cu statul paralel, înțelege falsitatea acestei îngrijorări, mai ales că vine după ce ați furat peste un milion de euro din banii curticenilor. Da stimate domn, peste un milion de euro ați luat din buzunarul curticenilor. Dar pentru asta nu aveți regrete și îngrijorări. Sunteți îngrijorat doar atunci când facem ceva. Probabil aveți o temă de partid: cei de aici să fac cât mai puțin, să aveți de unde lua bani pentr a finaliza stadionul de la Teleorman.. Și să nu uit, stimate domn; cum poți arăta cu degetul spre PNL, când voi sunteți singurul partid din Europa cu președinte condamnat penal și anchetat de fraudarea banilor europeni, la sesizarea Oficiul European de Luptă Antifraudă (OLAF)”,spune primarul Curticiului, Bogdan Ban
No Comments
Comments for Bogdan Ban(PNL): „Din nou domnule Sulincean sunteți dezinformat!” are now closed.