Consilierii locali PNL au luat azi atitudine împotriva Guvernului PSD, care prin prefectul Florentina Horgea vrea să ia sediul Primăriei Arad.
„Primăria Arad nu este a Partidului Comunist, nici a urmaşilor acestuia de la PSD şi Prefectura Arad, este a arădenilor. Este o clădire simbol a Aradului pe care o apărăm. Am luat astăzi cuvântul în Consiliul Local Municipal împotriva demersului doamnei prefect, pe care îl consider neîntemeiat şi inoportun. Palatul Administrativ a fost construit de către comunitatea arădeană în perioada 1875-1877 servindu-și scopul în tot acest timp indiferent de regimul politic care a guvernat Aradul. Doamna prefect solicită această clădire, considerându-se urmaşul Partidului Comunist! Cred că politizarea instituţiei prefectului a mers prea departe, este o funcţie folosită politic împotriva Aradului. Consider că, după ce va pierde în instanţă, doamna prefect Horgea ar trebui să demisioneze.
Cei de la PSD inventează teme care să abată atenţia de la problemele reale ale românilor: creşterea ratelor bancare şi creşterea cursului euro, creşterea inflaţiei şi a preţului combustibililor, atacul PSD la adresa ajustiţiei, susţinerea în continuare a condamnatului Liviu Dragnea în conducerea Camerei Deputaţilor. Arădenii trebuie să ştie că în şedinţa de azi consilierii PSD au apărat poziţia doamnei prefect şi atacul Guvernului la adresa Aradului, nu au fost de accord nici măcar cu o campanie de informare a arădenilor cu privire la această situaţie, propusă de primarul Gheorghe Falcă. Încă o dată, consilierii PSD răspund unor comenzi la de PSD Bucureşti şi acţionează împotriva Aradului”, a declarant Bogdan Boca, consilier municipal PNL Arad.
No Comments
Comments for Bogdan Boca(PNL): “Primăria Arad nu este a Partidului Comunist, nici a urmaşilor acestuia!” are now closed.