Au fost lansate trei proiecte, „Promovarea tradiţiilor culturale ale Aradului”, „Creşterea tinerilor arădeni în implicarea socială” şi „Positive Youth Developement” derulate de Universitatea „Aurel Vlaicu” din Arad, proiecte finanţate de către Centrul Municipal de Cultură Arad.
Evenimentul de lansare a avut loc la sala de conferinţe din complexul M şi a fost urmată de workshop-uri organizate în cadrul fiecărui proiect.
Fie că au avut ca ţintă promovarea tradiţiilor culinare ale Aradului, fie că s-au ocupat de implicarea socială a tinerilor sau de formarea lor personală, fiecare proiect a reuşit să mobilizeze un număr mare de studenţi. Au fost discuţii, dezbateri, au fost susţinute prezentări, au fost dezvăluite secretele preparării bucatelor tradiţionale din judeţul Arad şi la final au avut loc degustări în laboratorul gastronomic al Universităţii Aurel Vlaicu.
Prezenţa invitaţilor speciali, a vicepreşedintelui CJA, Claudia Boghicevici, a directorului Inspectoratului Teritorial de Muncă Arad, Ecaterina Isac, a reprezentantului Primăriei Pecica, Anca Chevereşan şi a Universităţii de Vest „Vasile Goldiş” din Arad, conf.univ.dr.Radu Blaga, a conferit un plus de valoare evenimentului.
„Mă bucur să asist la acest eveniment de lansare al proiectelor al celor trei colege, Alina Costin, Anca Dicu şi Dana Balaş Timar şi mă bucur că ne-au fost alături oficialităţi locale, reprezentanţi ai instituţiilor arădene, producători locali. Fiecare dintre cele trei proiecte aduce un plus de valoare pentru universitatea noastră şi sperăm ca şi pe viitor colaborarea noastră cu partenerii UAV, cu Centrul Municipal de Cultură să fie la fel de bună” a punctat rectorul UAV, prof.univ.dr. Ramona Lile.
No Comments
Comments for Bucate tradiționale, gândire pozitivă și implicare socială la UAV are now closed.