AJOFM Arad organizează în Arad „Bursa locurilor de muncă pentru absolvenți“, eveniment deja tradițional, având loc în fiecare an în luna septembrie.
Manifestarea va avea loc în 26 Septembrie 2014, la Galleria Mall Arad, calea Aurel Vlaicu nr. 225-235, etaj 1, cu începere de la orele 9.00.
Se urmăreşte pe de o parte informarea persoanelor aflate în căutarea unui loc de muncă cu privire la măsurile destinate stimulării ocupării forţei de muncă de care pot beneficia gratuit prin intermediul serviciului public de ocupare, iar pe de altă parte medierea directă între angajatori și tinerii absolvenți, respectiv încadrarea șomerilor pe locurile de muncă disponibile oferite de angajatori.
Vor fi de asemenea prezentate facilităţile prevăzute de lege pentru angajatorii care încadrează şomeri , absolvenţi şi alte categorii defavorizate pe piaţa muncii, precum şi facilităţile prevăzute de Legea uceniciei la locul de muncă.
No Comments
Comments for Bursa locurilor de muncă pentru absolvenți are now closed.