Deputatul PSD Dorel Căprar s-a deplasat joi la Săvârşin pentru a asculta problemele cetăţenilor din zonă şi a încerca să găsească soluţii la dificultăţile cu care se confruntă aceştia. În acelaşi timp, liderul PSD Arad a reluat organizarea de acţiuni medicale gratuite ce vizează măsurarea tensiunii arteriale şi a nivelului de glicemie, asistenţa sanitară preventivă fiind asigurată de echipe medicale specializate.
Oamenii din Săvârşin au ţinut să-i expună deputatului dificultăţile cu care se confruntă: lipsa locurilor de muncă, probleme legate de pensii, despăgubirile pe care trebuie să le primească unii agricultori. „Fiecare localitate are specificul ei însă problematica ridicată de oameni prin contact direct este după cum am constatat particulară şi nuanţată. Proiectul “Cabinetul parlamentar mobil” îmi permite să primesc în audienţă cât mai mulţi cetăţeni din colegiul unde am fost ales şi bineînţeles îmi acordă o mult mai mare mobilitate de deplasare. Mă bucur, pe de altă parte, că în plan medical, lumea a înţeles că cea mai bună cale de a ne păstra sănătatea nu este să vindecăm boala, ci să o prevenim. Valea Mureşului are nevoie, fără îndoială, de proiecte economice, pentru a crea locuri de muncă, dar şi de proiecte sociale. Voi continua seria întâlnirilor cu cetăţenii în care ei îmi pot expune problemele lor şi de asemenea nu voi neglija nici susţinerea campaniei de prevenţie medicală pe care am iniţiat-o”, a afirmat deputatul PSD Dorel Căprar.
No Comments
Comments for Cabinetul parlamentar mobil al deputatului Dorel Căprar a ajuns la Săvârşin are now closed.