Viceprimarul Aradului, Călin Bibarț trage un semnal de alarmă privind măsurile luate de către ANRE la nivel național, și anume mărirea costului gigacaloriei începând din această toamnă:
„La cererea ANRE, Autoritatea Naţională de Reglementare în domeniul Energie, s-a impus un preț mai mare la gigacalorie, cu aproximativ 4,5% mai mult decât anul trecut. Este o decizie de la nivel central, de la București, pe noi, administrația locală nu ne-a întrebat nimeni nimic.
Această măsură afectează considerabil buzunarele arădenilor care, cu siguranță, nu aveau prevăzut pentru bugetul lunilor de iarnă un cost mai mare la încălzire.
De mai bine de patru luni de zile, la ordinul actualului ministru Fifor, consilierii PSD refuză să voteze atribuirea serviciului termic în orașul nostru către compania statului. Acum constatăm că ANRE, instiuție subordonată Parlamentului, decide mărirea cu 4,5% a costului gigacaloriei, fapt ce cauzează probleme majore arădenilor.
Urmările acestei decizii sunt faptul că vor exista debranșări de la CET, iar acțiunile consilierilor PSD vor împinge lucrurile către falimentul companiei.
Anul trecut guvernul tehnocrat a acordat 16 milioane lei pentru energia termică, în condițiile în care prețul gigacaloriei nu era mărit.
Acum, după această majorare vreau să îl întreb pe domnul ministru Fifor care este suma pe care guvernul PSD o va aloca Aradului pentru termoficare?!” declară viceprimarul Aradului, Călin Bibarț.
No Comments
Comments for Călin Bibarț (PNL): „PSD mărește prețul gigacaloriei! Unde sunt subvențiile?” are now closed.