„Așa cum ne-au obișnuit consilierii PSD, de fiecare dată când presa este de față crează o atmosferă de circ, aduc acuze nefondate și se victimizează. Luni de zile PSD a atacat municipalitatea privind condițiile de salubrizare ale orașului. Iată că astăzi, când aveau șansa de a propune proiecte viabile pentru soluționarea serviciului public de salubrizare menajeră, consilierii PSD au refuzat să voteze proiectul de hotărâre nr 410/2017, dar au și avut o tentativă lamentabilă de scandal.
Vărcuș și colegii săi din PSD fie nu înțeleg cum funcționează mecanismul din cadrul Consiliului Local, fie refuză să îl priceapă. Toate aspectele tehnice și juridice ale unui proiect de hotărâre sunt discutate în sedințele pe comisii cu specialiști din cadrul Primăriei. La aceste întâlniri se pot pune întrebări, se pot aduce modificări, completări, amendamente urmând ca după ce toți consilierii și-au spus opinia, urmează să se treacă la votul în plen.
La aproape toate comisiile de specialitate consilierii PSD sunt fie absenți, fie dezinteresați, fie pe holuri angrenați în apeluri telefonice. Firește că sunt complet indiferenți față de ceea ce se întâmplă cu un proiect pe care urmează să îl voteze.
Așteptăm cu mare interes ziua în care social-democrații vor citi, parcurge și înțelege proiectele de hotărâre ale Consiliului Local Municipal Arad și momentul în care votul lor nu va depinde strict de directivele politice venite de la partid, sub forma unui apel telefonic în mijlocul ședinței” a declarat Călin Bibarț, viceprimarul Aradului.
No Comments
Comments for Călin Bibarț: „PSD- un perpetuu vot împotriva Aradului!” are now closed.