Astăzi au avut loc două ședințe de Consiliu Local, cu o serie de proiecte importante pentrul bunul mers al municipiului Arad. O problemă stringentă a fost cea legată de căldura arădenilor pentru următoarea perioadă:
„Am avut astăzi două ședințe de Consiliu Local, una extraordinară și una extraordinară de îndată deoarece am avut o serie de puncte importante pe ordinea de zi.
Așa cum ne-au obișnuit, consilierii PSD au refuzat să voteze toate proiectele prevăzute în prima ședință, chiar dacă a fost vorba despre blocuri ANL sau repartizarea unor locuințe pentru persoanele evacuate din imobile retrocedate. Acestora nu le-a păsat că era vorba despre cazuri sociale care trebuiau rezolvate cât mai rapid și eficient.
În următoarea ședință, cea de îndată, principalul proiect a fost aprobarea fondurilor pentru achiziționarea gazului necesar producerii căldurii și a apei calde în oraș.
Dacă anul trecut guvernul tehnocrat a acordat Aradului subvenție pentru energie termică în valoarea de 16 milioane lei, iată că anul acesta guvernul PSD nu doar că a refuzat să acorde vreun ban pentru căldura arădenilor, ba mai mult ne-a anunțat că începând din 2018 ne va lua, anual 15 milioane euro ca urmare a măsurilor fiscale adoptate.
Mă întreb unde sunt toate promisiunile cu care PSD defila anul trecut în campanie electorală? Cu siguranță, tăierea subvenției pentru căldura Aradului nu a făcut parte din ziarul făgăduințelor PSD!” declară viceprimarul Aradului.
No Comments
Comments for Călin Bibarț: „Suntem ca la Radio Erevan. Pe lângă că Aradul nu primește nimic, i se mai și ia!(primim 0 lei și ni se ia 15 milioane euro)!” are now closed.