Campania intitulată „Aradul Liberal!” demarată în toamna anului trecut are continuitate. Astăzi a venit rândul lui Nicolae Rada, fost ofițer ISU, să se alăture acestui proiect, alături de președintele pe municipiu Sergiu Bîlcea, și colegii săi, vicepreședintele Geanina Pistru și Lazăr Faur.
„M-am alăturat PNL din dorința de a coopta în organizaţiile locale de pensionari ale PNL a unor persoane cu actitivitatea profesională încheiată, cunoscute de colectivităţile locale drept oameni cu o cariera reusita şi care doresc sa contribuie in continuare la progresul comunitatii din care fac parte. Pornesc cu voinţa de a trezi interesul a cât mai multora dintre cetăţeni faţă de politică, o activitate fara de care nu ne putem imagina functionarea unei societati democratice. Doresc ca mesajul liberal să fie transmis către toate păturile sociale, pe înțelesul tuturor într-un limbaj care să fie accesibil oricărui cetățean” , a declarat Nicolae Rada
„ Campania „Aradul Liberal” continuă în PNL Arad, asta înseamnă că orice arădean este invitat să ni se alăture în acest proiect politic și administrativ. Astăzi domnul Rada s-a alăturat echipei PNL, într-o zonă de seniori, o zonă prin care este necesar să comunicăm cu arădenii, dar cred că este foarte important să continuăm deschiderea partidului către arădeni” a declarat președintele Sergiu Bîlcea
„Din toamna anului trecut, când am demarat această campanie, ni s-au alăturat tot mai mulţi oameni cu convingeri liberale, care prin experienţa şi valoarea profesională pot pune umărul la consacrarea liberalismului arădean. Doar în ultima lună s-au înscris la noi peste 20 de noi membri, decişi să se implice, înţelegând că aceasta este calea de urmat. Am discutat şi vom discuta în continuare cu mulţi oameni, pentru a-i convinge să facă pasul spre politică, spre PNL”, a completat vicepreședintele PNL Arad, Geanina Pistru
23.11.2017 Departamentul de Comunicare al PNL Arad
No Comments
Comments for Campania PNL „Aradul Liberal!” merge mai departe are now closed.