Campanie de depunere a Cererilor unice de plată 2018

Written by admin. Posted in Utile

Tagged: , , ,

Published on februarie 27, 2018 with No Comments

Instituția Prefectului – Județul Arad informează cu privire la faptul că, începând cu data de 1 martie 2018, Ministerul Agriculturii și Dezvoltării Rurale invită fermierii care utilizează terenuri agricole situate în zonele eligibile pentru pachetele de agro-mediu și climă, în zonele afectate de constrângeri naturale sau cu alte constrângeri specifice, dar și fermierii care utilizează terenuri aflate în conversie sau terenuri certificate în agricultura ecologică să solicite la Agenția de Plăți și Intervenție în Agricultură (APIA) plățile compensatorii de dezvoltare rurală prin cererea unică de plată.

Cererile unice de plată pentru aceste măsuri se pot depune până la jumătatea lunii mai, la Centrele Județene și Centrele Locale ale APIA. Campania de primire a cererilor de plată se va încheia obligatoriu la data de 15 mai 2018.

Informații detaliate privind accesarea acestor măsuri şi regulile pentru derularea în bune condiţii a angajamentelor sunt disponibile pe site-urile MADR (www.madr.rowww.pndr.rowww.rndr.ro), APIA (www.apia.org.ro) și AFIR (www.afir.info), precum și la toate Centrele Locale și Centrele Județene APIA, în format tipărit.

Fermierii pot adresa întrebări la care vor primi răspunsul experţilor APIA pe forumul de discuţii care se poate accesa de pe site-ul APIA (http://forum.apia.org.ro)

Biroul de presă – Prefectura Arad

No Comments

Comments for Campanie de depunere a Cererilor unice de plată 2018 are now closed.