Când aud despre „Arad- capitală culturală europeană” îmi vine să scot pistolul (editorial)

scris de: Cristian Țițca

Nu știu alții cum sunt, dar eu, când mă gândesc la orașul meu de suflet, Arad, simt ceva ce îmi furnică șirea spinării. Există în fiecare arădean o sămânță de patriotism local mare cât Calea Lactee. Dar, în același timp, eu, ca produs al unei urbe industriale și comerciale, am la purtător compasul și echerul inginerului care vede prima oară defectul proiectului și nu se pierde în vise ireale.
Așadar, de ceva vreme încoace, ni se vinde un proiect mort din fașă. „Arad- capitală culturală” este poate cea mai simplă metodă de amețit mințile naivilor care cred că Aradul este totul, iar în afara lui e neantul. Eu însă cred că ne-am cam grăbit cu apreciatul.
În vremurile în care peste Arad nu era primar Falcă ci Dorel Popa, am avut ocazia să citesc un studiu extrem de elaborat, efectuat de o firmă canadiană specializată în dezvoltare urbană, prin care erau definite căile de succes ale orașului de pe Mureș. Oamenii care au muncit la această lucrare au luat în calcul sute de parametri: apropierile geografice, rute de transport, capacitate de producție, demografie, sistem educațional, multilingvism, abilități sociale și lista ar putea continua. În concluzie, studiul cu pricina a fost făcut așa cum scrie la manual.
S-a pornit de la următoarea întrebare: „Ce își dorește și ce poate deveni orașul Arad?”. Adică, Aradul dorește să devină un oraș universitar? Sau unul turistic? Poate un oraș cultural? Cine știe… un hub high-tech?…. Ei bine, după ce au fost analizate toate căile, concluzia a fost una singură: Aradul a fost, este și trebuie să rămână un oraș industrial. Două universități leșinate nu ne transformă în centru universitar, oricât ne-am ruga noi Celui de Sus. Proximitatea Timișoarei ne ucide fără drept de apel. Oraș turistic? Ce să vizitezi în Arad? Ne-o place nouă stilul art-nouveu în arhitectură. Dar nu suntem singurul oraș făcut după acest model. Ia mai vedeți Oradea, Târgu-Mureș sau Alba Iulia. Oraș cultural? În afară de Slavici și Doinaș nu am dat culturii române mari nume. Ce să mai zic celei mondiale?!
E clar ca bună ziua. Noi, arădenii, știm să facem tot, de la șuruburi la automobile, trenuri, avioane,.. Dar nu le avem cu poezia, arta plastică, muzica etc. Puținele nume mari oferite culturii de Arad sunt mai degrabă excepția care întărește regula decât un motiv de a ne arunca cu capul înainte într-un asemenea proiect degrabă pierzătoriu, dar de bani înfometat. Pentru că, până la urmă, totul se reduce la bani. Avem nu știu ce comitet de inițiativă care se ocupă de promovarea Aradului ca viitoare capitală culturală a Europei. Avem și un ONG care lucrează la dublaj cu acesta. Nu avem însă transparență. Noi nu știm câte fonduri au fost alocate acestui proiect. Nu știm cum au fost folosiți banii. Știm doar că orgoliul nostru local se simte mângâiat. Un film de patru minute lansat pe internet nu înseamnă promovare. Dar nici nu știm cât a costat acesta. Cum au fost acordați de mai marii urbei banii pentru realizarea acestui film? Licitație publică? Atribuire directă? O fi pierdut regizorul un pariu? Nimeni nu știe, deoarece revenim la cuvântul cheie: TRANSPARENȚĂ! Iar transparența lipsește.
Dar, decât să vedem ce nu se poate, haideți să punem reflectoarele pe ceea ce poate oferi Aradul culturii europene timp de un an de zile (presupunem prin absurd că vom deveni capitală culturală). Avem, așadar, o Filarmonică unde toată lumea se ceartă cu toată lumea. Individual și în grup, în funcție de fișa postului. Cu un director care trimite epistole retarde ziariștilor pentru că doar atât îl poate duce capul: să se certe cu presa! Avem șaișpe mii de festivaluri de teatru pe an la care participă ca invitați exact aceleași trupe, festival de festival. Avem două-trei galerii de artă în care nu poți expune decât dacă ești artist plastic din grupul care trebuie. Avem o flială locală a Uniunii Scriitorilor de îți vine să fugi în Nicaragua (într-o zi, nu va mai dura mult, voi dezvolta și subiectul acesta).
Cu ce să îi dăm pe spate pe europeni, fraților?
Eventual cu lipsa transparenței în utilizarea banului public. Suntem și noi curioși să aflăm ce ONG-uri, ce firme, ce funcționari publici și ce organe de presă împart în tăcere banul gros al credulității noastre.