Consiliul Județean în colaborare cu Centrul Cultural Județean Arad organizează anul acesta a VIII – a ediție a Festivalului itinerant Caravana Tradițiilor de Iarnă. Acesta se va desfăşura în următoarele localităţi: vineri, 12 decembrie a.c. la Pleşcuţa şi Vârfurile; sâmbătă, 13 decembrie la Târnova şi Seleuş; duminică, 14 decembrie la Covăsânţ şi Şiria; joi, 18 decembrie la Sântana şi Curtici; vineri, 19 decembrie la Şepreuş, Ineu, Şicula; sâmbătă, 20 decembrie la Vinga şi Bata; duminică, 21 decembrie: Frumuşeni, Cărand, Şeitin; marţi, 23 decembrie – Arad.
Conservarea și promovarea datinilor și a obiceiurilor folclorice de pe meleagurile arădene constituie un obiectiv prioritar în cadrul activităților desfășurate la Centrului Cultural Județean Arad.
Așa cum ne-am obișnuit în ultimii ani, Caravana Tradițiilor de Iarnă va aduce și anul acesta în fața publicului din orașele și satele județului Arad, soliști și ansambluri folclorice prestigioase care ne vor bucura și primeni sufletele cu cântece, colinde și dansuri specifice perioadei din preajma sărbătorilor de iarnă.
Traseul Caravanei Tradițiilor de Iarnă în perioada 12 – 23 decembrie 2014 se configurează astfel:
Vineri, 12 decembrie:
Ora 17.00, Căminul Cultural din comuna Vârfurile
În program: Grupul ”Lioara” din Arad, Dubașii din Julița, Feciorii Colindători, Orchestra ”RAPSODIA” din Arad, conducerea muzicală Vasile Rus, soliști Ioana Luguzan, Dana Han, Radu Vand.
Ora 17.00, Căminul Cultural din comuna Pleșcuța
În program: Dubaşii din Săvârşin, ”Junii Țării Zărandului” din Pleșcuța, Ansamblul ”Busuiocul” din Sântana, solişti: Paula Paşca şi Ionuţ Guver, Orchestra ”RAPSOZII ZĂRANDULUI” din Arad, conducerea muzicală Petrică Pașca, soliști Malvina Nagy, Cornelia Căprariu Roman, Rodica Ardelean Onița, Aurel Budugan, Tiberiu Crișan, Ionuț Langa
Sâmbătă, 13 decembrie:
Ora 17.00, Căminul Cultural din comuna Târnova
În program: Dubașii din Julița, Orchestra ”RAPSOZII ZĂRANDULUI” din Arad, conducere muzicală: Petrică Pașca, soliști Malvina Nagy, Cornelia Căprariu Roman, Rodica Ardelean Onița, Aurel Budugan, Tiberiu Crișan, Ionuț Langa
Ora 17.00, Căminul Cultural din comuna Seleuș
În program: Dubașii din Săvârșin, Ansamblul ” Iorgovanul”din Şimand, Feciorii Colindători, Orchestra „RAPSODIA” din Arad, conducere muzicală Vasilică Rus, soliști Ioana Luguzan, Dana Han, Radu Vand
Duminică, 14 decembrie:
Ora 16.00, Căminul Cultural din comuna Covăsânț
În program: Ansamblul ”Bujorul” din Conop, Dubașii din Săvârșin, Grupul ”Lioara” din Arad, Orchestra ”RAPSOZII ZĂRANDULUI” din Arad, conducerea muzicală Petrică Pașca, soliști Malvina Nagy, Cornelia Căprariu Roman, Rodica Ardelean Onița, Aurel Budugan, Tiberiu Crișan, Ionuț Langa
Ora 17.00, Căminul Cultural din Șiria
În program: Dubașii din Julița, Ansamblul ”Florile Mureșului” din Vladimirescu, Ansamblul ”Spicul” din Olari, Ansamblul ”Bujorul” din Conop, Orchestra ”GENERAL MUSIC”, conducerea muzicală Florin Ionaș, soliști Claudia Ionaș, Diana Selagea, Laurențiu Lazăr, Cristi Sălășan, Ionuț Langa
Joi, 18 decembrie:
Ora 17.00, Primăria oraşului Sântana
În program: Dubașii din Julița, Ansamblul ”Busuiocul” din Sântana, solişti: Paula Paşca şi Ionuţ Guver, Orchestra ”GENERAL MUSIC”, conducerea muzicală Florin Ionaș, soliști Claudia Ionaș, Diana Selagea, Laurențiu Lazăr, Cristi Sălășan, Ionuț Langa
Ora 18.00, Casa de Cultură Curtici
În program: Dubașii din Săvârșin, Ansamblul ”Zărandul” din Arad, Grupul de colindători ”Lerui ler”, Orchestra ”RAPSOZII ZĂRANDULUI” din Arad, conducerea muzicală Petrică Pașca, soliști Malvina Nagy, Cornelia Căprariu Roman, Rodica Ardelean Onița, Aurel Budugan, Tiberiu Crișan, Mădălin Chindriş
Vineri, 19 decembrie:
Ora 16.00, Căminul Cultural din comuna Șepreuș
În program: Dubașii din Săvârșin, Feciorii Colindători, Ansamblul ”Doina Mureșului” din Arad, Orchestra „RAPSODIA” din Arad, conducere muzicală Vasilică Rus, soliști Ioana Luguzan, Dana Han, Radu Vand
Ora 19.00, Casa de Cultură Ineu
În program: Grupul de colindatori „Lerui ler”, Ansamblul”Florile Mureşului” din Vladimirescu, Ansamblul ”Spicul” din Olari, Orchestra ”GENERAL MUSIC”, conducerea muzicală Florin Ionaș, soliști Claudia Ionaș, Diana Selagea, Laurențiu Lazăr, Cristi Sălășan, Ionuț Langa
Ora 19.00, Căminul Cultural din comuna Șicula
În program: Dubaşii din Juliţa, Ansamblul „Doina Mureşului” din Arad, Formaţia ,, Armonia” din Arad, Orchestra ”RAPSOZII ZĂRANDULUI” din Arad, conducerea muzicală Petrică Pașca, soliști Malvina Nagy, Cornelia Căprariu Roman, Rodica Ardelean Onița, Aurel Budugan, Tiberiu Crișan, Mădălin Chindriş
Sâmbătă, 20 decembrie
Ora 18.00, Căminul Cultural Vinga
În program: Ansamblul ”Zărandul” din Arad, Grupul ”Lioara” din Arad, Orchestra ”RAPSOZII ZĂRANDULUI” din Arad, conducerea muzicală Petrică Pașca, soliști Malvina Nagy, Cornelia Căprariu Roman, Rodica Ardelean Onița, Aurel Budugan, Tiberiu Crișan, Mădălin Chindriş
Ora 18.00, Căminul Cultural din comuna Bata
În program: Dubaşii din Juliţa, Grupul Folcloric ,,Bănăţăni şi Argeleni” din Săvârşin, Orchestra ”GENERAL MUSIC”, conducerea muzicală Florin Ionaş, soliști Claudia Ionaş, Diana Selagea, Laurențiu Lazăr, Cristi Sălășan, Ionuț Langa
Duminică, 21 decembrie:
Ora 17.00, Căminul Cultural din comuna Frumușeni
În program: Dubaşii din Săvârşin, Feciorii Colindători, Ansamblul ”Zărandul” din Arad, Ansamblul ,,Bujorul” din Conop, Orchestra „RAPSODIA” din Arad, conducere muzicală Vasilică Rus, soliști Ioana Luguzan, Dana Han, Radu Vand
Ora 17.00, Căminul Cultural din comuna Cărand
În program: Dubaşii din Juliţa, Ansamblul ”Busuiocul ” din Sântana, solişti: Paula Paşca şi Ionuţ Guver, Orchestra ”GENERAL MUSIC”, conducerea muzicală Florin Ionaş, soliști Claudia Ionaş, Diana Selagea, Laurențiu Lazăr, Cristi Sălăşan, Ionuț Langa
Ora 18.00, Căminul Cultural din comuna Șeitin
În program: Grupul de colindători „Lerui ler”, Ansamblul ”Florile Mureşului” din Vladimirescu, Ansamblul ”Spicul” din Olari, Orchestra ”RAPSOZII ZĂRANDULUI” din Arad, conducerea muzicală Petrică Pașca, soliști Malvina Nagy, Cornelia Căprariu Roman, Rodica Ardelean Onița, Aurel Budugan, Tiberiu Crișan, Mădălin Chindriş
Marți, 23 decembrie
Ora 18.00, platoul din faţa Palatului Administrativ din Arad
În program: Dubașii din Julița, Formaţia „Românașul” din Zimand, Grupul ”Lioara” din Arad, Grupul de colindători „Lerui ler”, Ansamblul ”Busuiocul ” din Sântana, solişti: Paula Paşca şi Ionuţ Guver, Ansamblul ,,Bujorul” din Conop, Ansamblul ”Florile Mureşului” din Vladimirescu, Ansamblul ”Spicul” din Olari, Ansamblul „Doina Mureşului” din Arad, Ansamblul ”Zărandul” din Arad, Orchestra ”RAPSOZII ZĂRANDULUI” din Arad, conducerea muzicală Petrică Pașca, soliști Malvina Nagy, Cornelia Căprariu Roman, Rodica Ardelean Onița, Aurel Budugan, Tiberiu Crișan, Ionuț Langa, Orchestra „RAPSODIA” din Arad, conducere muzicală Vasilică Rus, soliști Ioana Luguzan, Dana Han, Radu Vand, Orchestra ”GENERAL MUSIC”, conducerea muzicală Florin Ionaș, soliști Claudia Ionaș, Diana Selagea, Laurențiu Lazăr, Cristi Sălășan, Ionuț Langa
No Comments
Comments for Caravana Tradiţiilor de Iarnă va colinda și anul acesta în tot județul Arad are now closed.