„Despre trup şi suflet“, marele câștigător al Festivalului Internațional de Film de la Berlin din acest an, revine în 3 noiembrie, la Cinema Arta.
Un film despre „doi oameni conectați într-un mod uimitor“, câștigătorul Ursului de Aur din acest an reprezintă revenirea regizoarei Ildikó Enyedi pe scena internațională a cinema-ului european, după 18 ani de absență.
Precedentul ei film, „Simon Mágus“, lansat în 1999, a câștigat Premiul Special al Juriului la Locarno iar filmul ei de debut, „My Twentieth Century“, a câștigat Camera d’Or la Cannes și a fost desemnat unul dintre cele mai bune 12 filme maghiare din toate timpurile.
Evenimentul este organizat de Centrul Municipal de Cultura Arad în colaborare cu Asociaţia CitiZenit şi face parte dintr-o iniţiativă pe termen lung de revitalizare a cinematografelor arădene.
Intrarea este liberă.
Despre trup și suflet (2017)
Filmul prezintă o poveste de dragoste atipică, între doi introvertiți care descoperă, printr-o întâmplare, că au același vis în fiecare noapte. Endre este directorul financiar al unui abator unde Maria este transferată pentru a se ocupa de controlul calității. Un incident intern îl determină pe Endre să aducă un psiholog care să intervieveze angajații. Află astfel că, în fiecare noapte, ei doi visează același vis.
Ceea ce la început părea să fie o întâmplare se transformă într-o frumoasă poveste despre emoție și iubire dar, mai ales, despre doi oameni care învață să-și exprime adevăratele sentimente, în ciuda barierelor pe care și le-au impus ei înșiși.
Regia: Ildikó Enyedi
Durata: 116 minute
Rating: IM18 – Interzis minorilor sub 18 ani
„Despre trup şi suflet“ va fi proiectat cu subtitrare în limba română.
No Comments
Comments for Câștigătorul Berlinalei 2017, „Despre trup și suflet“ revine la cinematograful Arta are now closed.