Cătălin Ţiţirigă, viceprimar al Municipiului Arad și vicepreședinte al PNL Arad, afirmă că îşi propune să îi sprijine pe proprietarii de terase din zona centrală a municipiului, dar nu în detrimentul arădenilor ce locuiesc în zonă. Acesta spune că, alături de consilierii locali municipali se va găsi o soluție prin care să îi mulțumească atât pe proprietarii localurilor, cât și pe cetățenii care locuiesc în zonele acelor localuri.
„În ultima perioadă au existat mai multe discuţii şi chiar o dezbatere publică, la care am luat parte, organizată de Primăria Municipiului Arad. Prin aceasta ne-am propus să îi aducem la aceeaşi masă pe proprietarii teraselor din Arad şi pe cei deranjaţi de muzică şi de gălăgia clienţilor. În urma acestor discuţii vom lua, în cadrul Consiliului Local Municipal, o decizie. Cei ce deţin terasele şi oferă în acest fel locuri de muncă, dar şi o posibilitate de petrecere a timpului liber pentru arădeni, au dreptatea lor atunci când solicită prelungirea programului de funcţionare. Pe de altă parte, sunt arădenii care locuiesc în imobilele care găzduiesc cluburile şi care se arată deranjaţi de decibelii produşi. Îi înţeleg că nu le este uşor să adoarmă la ore târzii din noapte”, afirmă viceprimarul Cătălin Ţiţirigă.
Acesta mai declară că o decizie de mijloc va fi luată de către legislativul local şi că aceasta va ţine cont de ambele părţi implicate.
„Mi-aş dori ca în final, atât proprietarii teraselor din zona centrală, cât şi locatarii din zonă să fie mulţumiţi. Din acest motiv, alături de consilierii locali municipali vom găsi o soluție care să-i mulțumească atât pe proprietarii de terase, cât și pe locatari”, mai completează Cătălin Ţiţirigă.
No Comments
Comments for Cătălin Ţiţirigă: „Vrem să-i sprijinim pe proprietarii teraselor, dar trebuie ţinut cont de cei ce locuiesc în zonă” are now closed.